Responsabilitate, Eficienţă, Integritate

NOILE CODURI

Sunteti aici: Ministerul Justiției > Sistemul anticorupție > Infrastructura legala

Legislaţia penală română reţine termenii de corupţie activă, respectiv pasivă  în conformitate cu Convenţia Penală privind Corupţia a Consiliului Europei (semnată la Strasbourg în 27.01.1999 şi ratificată de România prin Legea nr.27din 16.01.2002) .

Urmărind evoluţia legislaţiei româneşti, se poate constata că modificările cadrului normativ intervenite după anul 1990 au determinat o extindere a sferei conceptului de corupţie.
Codul penal incriminează în capitolul privitor la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, un număr de 4 infracţiuni de corupţie, respectiv  darea de mită, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă (art. 254 – art. 257), fără a folosi termenul de corupţie.
Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/21.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, reglementează 3 categorii de infracţiuni care se circumscriu sferei faptelor de corupţie, la care se adaugă o a patra care cuprinde infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene. Astfel cum a fost modificată şi completată,  Legea 78/2000 se referă la următoarele 3 categorii de infracţiuni: infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni aflate în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau infracţiuni asimilate acestora. Dispoziţiile care reglementează procedura aplicabilă în cazul urmăririi şi judecării infracţiunilor de corupţie se regăsesc în Codul de procedură penală şi în legi speciale.
Codul de procedură penală reglementează regulile procesului penal aplicabile tuturor infracţiunilor, inclusiv celor de corupţie, în măsura în care nu se derogă prin legi speciale.
Relativ recent a fost introdusă instituţia investigatorilor sub acoperire care pot fi folosiţi în cazul unor infracţiuni de mare gravitate, printre care şi faptele de corupţie, Codul de procedură penală făcând trimitere expresă la infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000. Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, pe lângă norme de drept substanţial, cuprinde şi procedura aplicabilă în cazul infracţiunilor de corupţie. Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Şi sesizările anonime pot fi luate în considerare pentru declanşarea cercetărilor prealabile sau a urmăririi penale. Ca regulă, secretul bancar şi cel profesional nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, şi nici instanţei de judecată, excepţie făcând secretul profesional al avocatului exercitat în condiţiile legii. Judecarea în primă instanţă se face în complete specializate, care la judecătorii, tribunale şi curţile de apel sunt formate din 2 judecători. Direcţia Naţională Anticorupţie a preluat atribuţiile Secţiei de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate, care funcţiona în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru urmărirea faptelor de corupţie.
Actul normativ care reglementează activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002,   la care s-au adus modificări şi completări succesive. Competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cunoscut modificări, impuse de eficienţa verificată în practică a acestor dispoziţii legale.
Pentru reducerea situaţiilor de risc privind comiterea faptelor de corupţie au fost adoptate o serie de acte normative care să încurajeze dezvoltarea uni mediu social mai sigur.
Legea nr. 161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,  cunoscută şi ca “Pachetul anticorupţie”,  a creat cadrul juridic eficient pentru prevenirea marii corupţii şi asigurarea unei bune guvernări.
În Cartea I „Reglementări Generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei”, legea conţine dispoziţii privind transparenţa activităţilor referitoare la obligaţiile bugetare restante (Titlul I), transparenţa în administrarea informaţiilor şi serviciilor publice prin mijloace electronice (implementarea Sistemului Electronic Naţional - Titlul II), prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice (Titlul III ), conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice (Titlul IV), grupurile de interes economic ( Titlul V).
Pentru a se evita utilizarea fondurilor ilicite, a fost adoptată Legea nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care reglementează o serie de aspecte privind sursele de finanţare a activităţii unui partid, controlul finanţării activităţii partidelor politice precum şi limitele maxime  ale cheltuielilor acestora. Instituţia publică cu atribuţii de control privind constituirea şi cheltuirea fondurilor partidelor politice este Curtea de Conturi.
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, având ca scop sporirea responsabilităţii  şi transparenţei administraţiei publice precum şi stimularea participării cetăţenilor în procesul decizional. Principiile care stau la baza legii sunt informarea prealabilă, consultarea şi participarea activă a cetăţenilor la deciziile administrative şi elaborarea proiectelor de acte administrative.  
Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici reglementează normele de conduită profesională a funcţionarilor publici, având ca obiectiv  creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public şi eliminarea birocraţiei.

Tipăreşte