Responsabilitate, Eficienţă, Integritate

NOILE CODURI

Sunteti aici: Ministerul Justiției > Sistemul anticorupție > Second GRECO Evaluation Round > A DOUA RUNDĂ DE EVALUARE GRECO

A doua rundă de evaluare GRECO  Partea I: Produsele infracţiunilor de corupţie

1.      Masuri  asiguratorii: îngheţarea şi sechestrul produselor infracţiunilor
1.1.           În general
1.1.1         Descrieţi cadrul legal privind masurile  asiguratorii (e.g. îngheţarea şi sechestrul produselor infracţiunilor). Va rugam furnizaţi traduceri oficiale (engleza sau franceza) ale textelor legale relevante sau jurisprudenţei.
Conform Codului de Procedura Penala (art. 163), măsura asiguratorie a sechestrului poate fi ordonata de procuror pentru a preveni distrugerea sau dispariţia bunurilor, în scopul acoperii prejudiciului cauzat prin infracţiune şi pentru a garanta executarea  pedepsei cu amenda.
Pentru a repara prejudiciul, masurile asiguratorii pot numai sa fie ordonate împotriva bunurilor acuzatului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente, până la valoarea pagubei. Pentru asigurarea executării sancţiunii  amenzii, sechestrul se dispune numai pentru bunurile acuzatului sau inculpatului.
Când măsura este decisa, procurorul sau instanţa va identifica şi evalua proprietatea sechestrată, folosind experţi acolo unde e necesar. De obicei, bunurile sechestrate rămân in posesia proprietarului legal la aceea vreme, care are obligaţia sa nu dispună de ele sau sa le vândă. Daca exista pericolul de a fi înstrăinate, bunurile mobile vor fi  sigilate sau însuşite sau va fi numit un custode .
Procedura sechestrului, posibilitatea de a depune plângere împotriva măsurii ordonate şi restituirii de bunuri este stipulată de articolele 163 – 170 Cod Procedura Penala (vezi Anexa nr I).
In etapa anterioara procesului penal, sechestrul va fi dispus de procuror prin ordonanţă şi executat de instituţia care l-a dispus. În timpul procesului, sechestrul este dispus de instanţa printr-o încheiere  şi este aplicată de executorul judecătoresc. Când persoana vătămată este  o autoritate publică, o instituţie publică sau altă persoană juridică de interes public, în condiţiile articolului 145 Codul Penal, măsura asiguratorie dispusă de procuror sau instanţă va fi  pusă în aplicare de către agenţii executori ai instituţiei păgubite. Instituţia care aplica măsura redactează un raport oficial asupra tuturor actelor prevăzute in art. 165.
În ceea ce priveşte instrumentele, produsele şi alte obiecte care constituie urme ale infracţiunii, acestea pot fi reţinute în timpul investigării, pentru a putea fi folosite ca probe în cadrul procesului penal, aşa cum se prevede în Titlul III, capitolul 2, secţiunea VII şi VIII, articolele 94 – 111, Codul de Procedură Penală.
Dacă persoana care are în posesie bunul sau înscrisul nu îl prezintă de bună voie, procurorul sau poliţistul are dreptul de a sechestra corpul delict. În cadrul procesului penal, măsura sechestrului, dacă nu a fost deja dispusă în etapa de investigare, va putea fi ordonată de judecător, care va comunica  încheierea procurorului, aceasta fiind executată de poliţişti.
Bunurile confiscate sunt puse la dispoziţia procurorului, în timpul urmăririi penale şi la dispoziţia instanţei, în timpul procesului penal, până la hotărârea definitivă în cauză. Bunurile perisabile vor fi vândute, în conformitate cu procedura menţionată în articolul 165 Codul de Procedură Penală, astfel cum a fost detaliat răspunsul la întrebarea de la punctul 1.1.2.
Bunurile care constituie probe, dacă cad sub incidenţa articolului 118 Codul Penal, nu pot fi returnate deţinătorului, fiind confiscate. Alte bunuri care constituie  probe vor putea fi returnate deţinătorilor dacă returnarea acestora nu împiedică aflarea adevărului. În acest caz, persoana va fi obligată să conserve bunurile până la sfârşitul procesului penal.
1.1.2   Daca tara dvs. permite asemenea masuri  asiguratorii, pot fi aceste masuri aplicate cu privire la produsele faptelor de corupţie [1] ? Va rugam explicaţi prin referirea la textele legale specifice.
In vederea implementării dispoziţiilor Convenţiei Consiliului Europei cu privire la spălarea, cercetarea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunilor (1990) ratificata de Legea 263/2002 şi Convenţiei UN împotriva Crimei Organizate transnaţionale (2000) ratificata de Legea nr. 565/2002 – privind masurile  asiguratorii care ar trebui sa fie luate pentru a preveni orice transfer sau dispunere a proprietăţii care, intr-o faza ulterioara, poate fi confiscata – România a adoptat unele convenţii care prevăd explicit admiterea dispunerii masurilor  asiguratorii cu privire la anumite produse ale infracţiunilor.
Pentru  săvârşirea infracţiunilor de corupţie, infracţiunile asimilate corupţiei sau conexe, masurile  asiguratorii menţionate la punctual 1.1.1 sunt aplicabile, în conformitate cu articolul 13, Legea nr. 39/2003 cu privire la prevenirea şi combaterea crimei organizate  (vezi Anexa nr II) şi articolul 22 al GEO nr. 43/2002 aprobată de legea nr. 503/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie  (PNA) – vezi Anexa nr III - se aplica pentru infracţiunile de corupţie care intra in competenta acestuia.
1.1.3   Sunt in tara dvs., anumite reglementari privitoare la administrarea produselor infracţiunilor care au fost sechestrate sau îngheţate?
Conform  prevederilor Codului de Procedura Penala, bunurile sechestrate in timpul procesului vor fi îngheţate. Bunurile perisabile, metale sau pietre preţioase, valuta străina, titluri de valoare, obiecte de arta şi muzeu, colecţii valoroase, sume de bani vor fi obligatoriu ridicate. Ca urmare, bunurile perisabile urmează sa fie livrate instituţiilor comerciale unde Statul este acţionar majoritar, care vor trebui sa le accepte imediat şi sa le valorifice şi celelalte bunuri menţionate vor fi depuse la bănci sau alte instituţii specializate. Daca exista pericolul de dispariţie, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi sigilate sau ridicate, cu posibilitatea numirii unui custode. Bunurile sechestrate sunt depozitate până la măsura sechestrului este întrerupta (articol 165 – 166, Cod Procedura Penala – vezi Anexa nr I).
Privind proprietatea imobiliara sechestrata, instituţia care ordona instituirea sechestrului cere autorităţii competente (Judecătoria, Cartea Funciară) ipoteca întreaga proprietate imobiliara sechestrata, incluzând ca anexe copiile ordinului prin care sechestrul a fost ordonat şi  o copie a raportului oficial de sechestru.
1.1.4   Exista o cercetare specifica îndreptata către identificarea, urmărirea şi îngheţarea produselor din infracţiuni, sistematic iniţiata atunci când anumite infracţiuni grave, in mod notabil corupţia  sunt detectate?
A. In momentul unei sesizări legate de comiterea uneia din infracţiunile de corupţie menţionate in Legea 78/2000, procurorul are obligaţia de a aduna toate probele necesare pentru a identifica făptuitorul, pentru a determina calificarea legala a faptei comise, pentru a stabili daca el sau ea este responsabil penal şi pentru a clarifica toate aspectele procesului care ar putea ajuta rezolvarea sa judicioasa. In cadrul acestui aspect al investigării penale, procurorul va folosi toate mijloacele de investigare stipulate de lege  de asemenea pentru a stabili valoarea pagubei cauzate de infracţiunea  comisă, pentru a identifica  corpurile delicte şi produsele infracţiunilor şi pentru a impune masuri de sechestru.
Conform Legii nr. 78/2000 şi OUG nr. 43/2002, in vederea adunării de dovezi sau pentru identificarea contravenientului, PNA poate autoriza pentru o perioada de cel mult 30 zile următoarele:
-     urmărirea conturilor bancare  şi a conturilor asimilate acestora;
-     urmărirea şi interceptarea mijloacelor de comunicaţie;
-     accesul la sistemul informaţional;
-     comunicarea de acte bancare, financiare şi contabile
Pentru motive serioase, autorizaţia poate fi extinsa in aceleaşi condiţii, perioada maxima a masurilor dispuse fiind de 4 luni.
Prin autorizarea motivata a instanţei şi la cererea procurorului, interceptarea şi înregistrările audio-vizuale a conversaţiilor daca exista motive serioase privind comiterea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală este făcuta ex officio şi interceptarea şi înregistrarea audio-video sunt necesare pentru stabilirea adevărului (articole 91.1 – 91.5 Cod Procedura Penala).
PNA este autorizat sa deţină şi sa folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, procesarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele de corupţie stipulate de Legea 78/2000. în conformitate cu articolul 14 al OUG nr. 43/2002, serviciile şi organele specializate în colectarea şi procesarea informaţiilor sunt obligate să informeze PNA cu privire la informaţiile privind comiterea infracţiunilor de corupţie.
Orice informaţie operaţionala este imediat transmisa autorităţii competente pentru verificarea şi valorificarea lor.
Când exista semnale clare ca a fost sau va fi comisă o infracţiune de corupţie care cade în competenta PNA, dar infracţiunea sau infractorul nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, asemenea date vor putea fi colectate prin intermediul investigatorilor sub acoperire. Pentru o derulare adecvata a urmăririi penale, PNA poate ordona masuri specifice pentru protecţia martorilor, experţilor şi victimelor.
Masuri similare sunt aplicate infracţiunilor de corupţie comise de grupuri organizate conform Legii nr. 39/2003 cu privire la prevenirea şi sancţionarea criminalităţii organizate.
B. Omiterea prezentării declaraţiei de avere de către anumite categorii de persoane[1], aşa cum este stipulata de Legea 115/1996 ratificata de GEO nr. 24/2004 generează începutul ex officio a procedurii de control al bunurilor. Aceasta procedura poate conduce la confiscarea bunurilor dobândite ilicit.
Persoanele care exercita o funcţie publica in cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de numire şi persoane cu atribuţii de verificare sunt obligate sa declare in 30 zile de la primirea, direct sau indirect a oricărei donaţii sau oricărui cadou legat de exercitarea obligaţiilor lor funcţionale, cu excepţia celor insignifiante.
1.1.5 Pentru ultimii 3 va rugam indicaţi numărul de cazuri de corupţie in care masurile  asiguratorii au fost luate şi valoarea proprietăţii îngheţate sau sechestrate in astfel de cazuri.
De la înfiinţarea PNA (1 Septembrie 2002) şi până in prezent, au fost înregistrate 72 de cazuri in care au fost ordonate masuri  asiguratorii. Aceste masuri aveau ca scop repararea prejudiciului cauzat de comiterea infracţiunilor asimilate corupţiei sau conexe lor, care cad în competenţa PNA, dar de asemenea pentru confiscarea bunurilor sau valorilor folosite pentru comiterea infracţiunilor. Valoarea bunurilor pentru care masurile temporare au fost luate  in toate cazurile menţionate este peste 200 bilioane ROL (peste 5 Milioane de EURO)
1.2 Privitor la înscrisurile bancare, financiare şi comerciale
 
1.2.1 Este posibila îngheţarea sau sechestrarea de înscrisuri bancare, financiare sau comerciale privind produsele infracţiunilor de corupţie?
Privind comunicarea registrelor bancare, financiare sau comerciale privind produsele infracţiunii, sunt aplicabile următoarele dispoziţii legale:
Conform Art. 27, paragraf 1, litera a) – Legea 78/2000 (vezi de asemenea Anexa nr IV) şi art. 16 – GEO nr. 43/2002, când exista semne relevante asupra comiterii unui infracţiune stipulat de Legea 78/2000 (n.b. infracţiuni de corupţie, asimilate sau raportate corupţiei), procurorul poate autoriza pentru o perioada de max. 30 zile  (cu posibilitatea extinderii cu max. 4 luni), controlarea conturilor bancare şi conturilor asimilate acestora. Procurorul poate solicita, conform articolului 27 paragraf 1 d) – Legea 78/2000 şi art. 16 para. 4 – GEO nr. 43/2002, înregistrările bancare, financiare de cont, atâta timp cat acestea pot servi ca proba in cazurile de corupţie sau pentru identificarea făptuitorului.
În conformitate cu art. 20 – GEO nr. 43/2002, Procurorul General al PNA sau procurorul numit de acesta poate cere instituţiei financiare, in scris, verificarea înscrisurilor bancare şi financiare, fără posibilitatea ca din partea instituţiei financiare solicitate sa-i fie opus secretul bancar sau profesional. Cererea este făcuta in conformitate cu art. 37 din Legea bancara 58/1998, stipulata de Legea 485/2003, atâta timp cat este făcuta pe baza unui caz penal şi informaţia ceruta este folosita numai in scopul legii.
In ceea ce priveşte comunicarea înscrisurilor comerciale, se aplica dispoziţiile Codului de Procedura Penala cu privire la ridicarea obiectelor şi documentelor scrise, ridicarea forţata a obiectelor şi înscrisurilor şi cu privire la investigare (articolele 96 – 111 Cod de Procedura Penala). In conformitate cu aceste dispoziţii, orice persoana fizica sau juridica ce are in posesie un obiect sau înscris care ar putea servi ca proba este obligata sa îl cedeze procurorului sau instanţei, la cererea acestora. Când persoana căreia i s-a solicitat sa înmâneze unul din obiecte sau înscrisuri  neaga existenta acestora sau posesia, judecătorul poate ordona investigarea, inclusiv investigarea unei instituţii publice sau alta entitate legala. Aceste masuri procedurale sunt comunicate părţilor şi instituţiilor interesate.
1.3. Cooperarea internaţionala
1.3.1 Când tara dvs. este statul solicitant: descrieţi cadrul legal  şi sistemele aplicabile pentru solicitarea asistentei legale internaţionale privind masurile procedurale in privinţa infracţiunilor de corupţie.
Normele procedurale existente in convenţiile internaţionale şi tratatele la care România este parte, sunt aplicabile, inclusiv dispoziţiile Convenţiei Penale a Consiliului Europei cu privire la corupţie, adoptata la Strasbourg, 27.01.1999, ratificata prin Legea 27/2002. Prin legea 260/2004, România de asemenea a ratificat Protocolul adiţional al acestei Convenţii, adoptat la Strasbourg 15.05.2003.
Cererile de asistenta internaţionala in probleme penale sunt rezolvate in conformitate cu dispoziţiile Legii 302/2004 (vezi Anexa nr V). In conformitate cu acest act normative, cererile de asistenta judiciară internaţionala care se refera la masurile provizorii privind infracţiunile de corupţie sunt îndeplinite prin comisii rogatorii.
Legea 302/2004 defineşte:
1.   Autorităţile judiciare sunt instanţele şi parchetele de pe lângă acestea, conform legii romane, şi autorităţile care au aceasta capacitate in statul solicitant, conform declaraţiilor ultimului in cadrul instrumentelor internaţionale aplicabile.
2.   Autorităţile centrale sunt autorităţile astfel desemnate de Statul Solicitant sau de Statul Solicitat, in vederea transmiterii cererilor pentru asistenta judiciară internaţionala.
In conformitate cu articolul 13 al mai sus menţionatei legi, Autorităţile Centrale Romane sunt Ministerul Justiţiei, daca cererea priveşte activitatea procesuala sau stadiul de executare a hotărârilor penale, şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie daca se refera la activităţi din cadrul urmăririi penale şi acuzării. De asemenea, in caz de urgenta, cererile de asistenta judiciară internaţionala pot fi trimise direct de către autorităţile solicitante autorităţilor juridice solicitate, prevăzând faptul ca instrumentul legal aplicabil in relaţiile dintre Statele Solicitante şi Statul Solicitat regularizează acest tip de transmitere. O copie a cererii va fi trimisa simultan Autorităţii Centrale competente.
3.         Comisiile internaţionale rogatorii reprezintă o forma de asistenta judiciară internaţionala care consta in împuternicirea ca o autoritate judiciară dintr-un stat  sa aprobe unei alte autorităţi judiciare de acelaşi fel din celalalt stat sa îndeplinească in locul şi in numele ei anumite activităţi judiciare privind un anume proces penal.
Când România este Statul solicitant, autorităţile romane judiciare trimit cererea lor pentru comisie rogatorie Autorităţii Romane Centrale competente. Autoritatea Centrala Romana îndeplineşte verificarea de conformitate internaţionala a cererii şi o trimite Autorităţii Centrale a Statului Solicitat. Aşa cum am menţionat mai sus, in caz de urgenta, Autorităţile judiciare romane pot trimite cererile lor pentru comisii rogatorii direct autorităţilor judiciare străine.
Aceste reguli procedurale se aplica in toate cazurile, inclusiv in ceea ce priveşte masurile provizorii in cazurile de corupţie.
1.3.2 Când tara dvs. este stat solicitat; descrieţi cadrul legal al tarii dvs. şi sistemele aplicabile cu privire la cererea pentru asistenta juridica internaţionala referitoare la masurile provizorii legate de infracţiunile de corupţie.
Când România este Statul solicitat, autorităţile centrale competente primesc cererea pentru comisia rogatorie şi o trimit autorităţii judiciare. Art. 172 din Legea 302/2004 stipulează ca, la cererea statului solicitant, masurile provizorii stipulate de legea romana pot fi luate pentru a proteja dovada, a menţine situaţia existenta sau a proteja interesele ameninţate. După ce cererea a fost rezolvata de către autoritatea romana judiciara, autoritatea centrala romana va informa autoritatea centrala străina de rezultatul cererii cu privire la masurile pentru infracţiunile de corupţie.
2.      Confiscarea
2.1. General
2.1.1.        Descrieţi cadrul legal cu privire la mecanismul de confiscare sau deposedare (subliniind daca confiscarea produselor infracţiunilor de corupţie este obligatorie sau nu); descrieţi cum funcţionează in practica, indicând daca exista autorităţi responsabile pentru implementarea lor. Va rugam furnizaţi traduceri oficiale (engleza sau franceza) ale textelor legale relevante sau jurisprudenţei.
Confiscarea speciala, daca dispoziţiile stipulate de art. 118 al Codului Penal sunt îndeplinite, este o măsura obligatorie luata de instanţă sau procuror, asupra următoarelor categorii de bunuri:
a)   bunuri produse printr-o faptă prevăzută de legea penala;
b)   bunuri care au servit sau urmează sa servească comiterii unei infracţiuni, daca ele aparţin făptuitorului;
c)   bunuri date pentru a determina comiterea unei infracţiuni sau pentru a recompensa făptuitorul;
d)   bunuri achiziţionate prin comiterea unui infracţiuni, daca ele nu sunt returnate persoanei păgubite şi in măsura in care ele nu servesc pentru compensarea acestuia;
e)   bunuri deţinute in violarea dispoziţiilor legale.
Executarea măsurii confiscării speciale se realizează conform articolului 439, Cod de Procedura Penala, care prevede:  „Măsura de siguranţa a confiscării speciale dispusă prin ordonanţa (procuror) sau decizia instanţei este aplicata după cum urmează:
a)   Obiectele confiscate sunt predate instituţiilor competente care le preiau şi le valorifica in conformitate cu legea;
b)   Când a fost dispusa distrugerea obiectelor confiscate, acest lucru se va îndeplini după caz, in prezenta procurorului sau judecătorului, un raport oficial fiind întocmit şi ataşat la dosarul cauzei.
Valorificarea bunurilor mobile confiscate şi a titlurilor de valoare, care au devenit proprietatea statului pe baza deciziei instanţei, este făcuta in conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de Guvern nr. 128/1998 cu privire la reglementarea mijloacelor de valorificare a bunurilor ce au fost confiscate sau au devenit proprietatea statului
Pentru comiterea infracţiunilor de corupţie, infracţiuni asimilate corupţiei sau conexe, confiscarea produselor infracţiunilor de corupţie este obligatorie daca sunt îndeplinite condiţiile, aşa cum se stipulează in art. 19 şi 20/Legea 78/2000 cu privire la prevenirea corupţiei (vezi Anexa nr IV), articolul 13/Legea 39/2003 cu privire la prevenirea şi combaterea crimei organizate aplicate infracţiunilor de corupţie comise de grupuri criminale organizate (vezi Anexa nr II) şi in conformitate cu art. 22/GEO 43/2002 aprobata de Legea 503/2002 privind PNA (vezi Anexa nr III).
Noul Cod Penal, aprobat prin Legea 301/2004, şi care va intra in vigoare in iulie 2005, a amendat dispoziţiile privind confiscarea speciala. Articolul 118 al prezentului Cod devine 136[2], care stipulează de asemenea posibilitatea confiscării  echivalentului, a bunurilor de la terţul de rea credinţă şi o excepţie de la caracterul obligatoriu al confiscării pentru bunurile care fac parte din mijloacele de subzistenţă şi nevoile zilnice şi altele necesare exercitării profesiei infractorului.
2.1. Care e natura confiscării (sancţiune au alta măsura)? Urmează sa fie confiscarea sau pierderea unui drept luata in considerare in vederea determinării sancţiunii?
Măsura de confiscare nu este o pedeapsa. Confiscarea speciala prevăzuta in art. 118 Cod Penal este o măsura de siguranţa. Confiscarea speciala înseamnă luarea forţata a anumitor bunuri prevăzute de lege din patrimoniul făptuitorului pentru a intra in patrimoniul statului. Confiscarea speciala este o măsura in personam cu excepţia cazului prevăzut de art. 118 lit. e), care este in rem, însemnând ca produce efecte asupra oricărei persoane care se afla in posesia bunurilor ce urmează a fi confiscate.
Pentru determinarea sancţiunii penale (pedepsei), instanţa nu ia in considerare măsura confiscării.
2.2 Întrebări specifice
2.2.1 Daca confiscarea produselor infracţiunii este posibila, este posibil numai pentru cele primare sau şi pentru cele secundare (= transformate sau convertite in alta proprietate)? Pot fi cheltuielile pentru câştigarea veniturilor deduse?
Da, confiscarea produselor secundare este posibila. Când bunul, obiectul măsurii de confiscare speciala nu este găsit sau a fost achiziţionat de o terţa persoana in mod legal, jurisprudenţa a decis ca făptuitorul este obligat sa plătească echivalentul in bani al bunului.
Confiscarea echivalentului in bani al bunurilor care nu au fost găsite sau confiscarea bunurilor achiziţionate in locul bunurilor care sunt obiectul confiscării sunt de asemenea prevăzute pentru infracţiuni specifice – ex. infracţiuni corupţie – prin articolul 19/Legea 78/2000, art. 22/GEO 43/2002, şi privind infracţiuni comise de grupuri de crima organizata, prin art. 13/Legea 39/2003.
Conform articolului 19/Legea 78/2000, daca bunurile sunt date pentru comiterea faptei de corupţie sau recompensarea făptuitorului sau bunurile achiziţionate prin comiterea infracţiunilor de corupţie nu sunt găsite, făptuitorul va fi obligat sa plătească echivalentul lor in bani.
Conform cu articolul 13/Legea 39/2003, daca bunurile care sunt obiectul confiscării nu sunt găsite, va fi confiscat echivalentul lor in bani sau bunurile achiziţionate in locul lor. Veniturile sau alte avantaje materiale obţinute din bunurile care sunt obiectul confiscării sunt, de asemenea, confiscate. Daca bunurile care sunt obiectul confiscării nu pot fi individualizate de către bunurile legal obţinute sau, daca veniturile sau alte avantaje materiale obţinute din bunurile care sunt obiectul confiscării nu pot fi determinate, vor fi confiscate alte bunuri până ce valoarea bunurilor va fi confiscata. Dispoziţii similare sunt incluse in GEO 43/2002.
Articolul 25/Legea 656/2002 privitoare la prevenirea şi sancţionarea spălării banilor prevede ca in situaţia comiterii unor astfel de infracţiuni, sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 Cod Penal cu privire la confiscarea speciala şi daca bunurile ce trebuie confiscate nu sunt găsite, persoana condamnata este obligata sa plătească echivalentul lor in bani.
Referitor la infracţiunile de dare şi luare de mită, trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite, articolele 254 – 257 ale actualului Cod Penal prevăd că bunurile, valorile care fac obiectul infracţiunilor menţionate sunt confiscate, iar dacă acestea nu sunt găsite, acuzatul va fi obligat să plătească contravaloarea acestora în bani.
Cheltuielile pentru produsele infracţiunii nu sunt deductibile. Conform Titlului II art. 21 para 4 lit b) Cod Fiscal privind profituri taxabile ale persoanelor juridice, cheltuielile pentru confiscarea (bunuri sau venituri realizate din comerţ/vânzare ilicita, in conformitate cu dispoziţiile legale) nu sunt deductibile in momentul calculării profitului taxabil al persoanelor juridice. De asemenea, in Titlul III al aceleiaşi legi, sunt hotărâte veniturile taxabile ale persoanelor fizice şi este stipulat ca nu sunt deductibile cheltuielile pentru confiscare[3].
2.2.2 Este posibila confiscarea valorii? Daca da, cum este stabilit avantajul economic exact?
Da, a se vedea răspunsul anterior (2.2.1)
Ca un principiu, stabilirea valorii corespondente bunurilor confiscate este estimarea valorii obiectului, bazate pe o expertiza judiciară, in momentul deciziei definitive a instanţei. Când, de la data comiterii infracţiunii până la data deciziei finale a instanţei, bunurile confiscate au produs orice avantaje economice, aceste ultimele trebuie sa fie confiscate de asemenea.
Pentru repararea pagubelor produse unei parţi păgubite (ex. latura civila a unui proces penal), valoarea bunurilor confiscate va fi calculata astfel încât sa acopere prejudiciul existent (damnum emergens – articolul 998 – Cod Civil) şi beneficiile pe care partea civila le-ar putea obţine (lucrum cessans – art. 1084 – Civil Code).
2.2.3 Poţi confisca produsul unei infracţiuni fără obţinerea condamnării făptuitorului (confiscare in rem)? Daca nu, este luata in considerare introducerea unui astfel de sistem?
Da, măsura de siguranţa a confiscării speciale este cel mai adesea ordonata de deciziile de condamnare ale instanţei, dar de asemenea  poate fi ordonata prin deciziile de achitare când se descoperă ca anumite bunuri trebuie confiscate (art. 118 CP litera e), referitor la bunurile deţinute cu nerespectarea legii). In situaţiile de încetare a urmăririi sau renunţare la acuzare, măsura confiscării speciale poate fi ordonata de procuror in conformitate cu art. 245 b) Cod Procedura Penala. De asemenea, in situaţiile speciale prevăzute de lege, daca instanţa decide sa înlocuiască răspunderea penala cu sancţiuni administrative, se poate decide măsura confiscării speciale, daca e necesar. Codul de Procedura Penala stipulează situaţiile decesului făptuitorului şi iresponsabilitate (art. 245, 346 şi 353 Cod Procedura Penală[4]).
2.2.4 Confiscarea proprietăţii deţinute de un terţ: Este posibil sa fie confiscata proprietatea achiziţionata de o a treia persoana sau de rude apropiate (soţ, soţie) pentru a evita confiscarea?
Daca art. 118 Cod Penal permite confiscarea de bunuri care au legătura cu comiterea infracţiunii sau deţinute prin încălcarea dispoziţiilor legale, indiferent de calitatea celui ce le deţine.
Totuşi, in practica juridica, s-a decis de către Instanţa Suprema (T.S. d. nr. 2209/1971) că confiscarea bunurilor deţinute de o terţa persoană nu este posibila, daca cea de-a treia persoana care a achiziţionat bunurile a fost de buna credinţa. Totuşi, făptuitorul va trebui sa returneze suma obţinuta din vânzarea bunului ce a fost confiscat. Daca tranzacţia a fost făcuta pentru evitarea confiscării, nu exista buna credinţa, căci cea de a treia persoana era conştienta de originea lor, şi bunurile vor fi confiscate.
2.2.5 Sistemul in tara dvs. prevede posibilitatea de a răsturna sarcina probei in scopul confiscării produselor infracţiunii de corupţie? Va rugam specificaţi.
Nu, în sistemul juridic din România, sarcina probei in cauzele penale este întotdeauna in sarcina acuzării, acelaşi lucru întâmplându-se in ceea ce priveşte produsele infracţiunilor de corupţie.
Articolul 44 din Constituţia României garantează in mod egal dreptul proprietăţii pentru orice persoană, indiferent de cine este proprietarul. Paragraful 8 al articolului 44 stipulează ca „bunurile legal dobândite nu vor fi confiscate. Legalitatea achiziţiei este prezumata”. Bunurile denumite, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii pot fi confiscate doar in conformitate cu dispoziţiile legale (para. 9).
2.2.6 Prevede sistemul din tara dvs. posibilitatea de folosire a proprietăţii confiscate in vederea acoperirii prejudiciului de la o persoana care a reclamat prejudicii in baza infracţiunii?
Legea prevede, aşa cum a fost menţionat mai sus ca bunurile achiziţionate prin comiterea infracţiunii vor fi confiscate numai daca nu sunt restituite victimei sau nu servesc compensării ei/sau a lui. Din aceasta cauza, daca exista o cerere de compensaţie din partea victimei, instanţa este obligata sa o examineze şi va decide confiscarea speciala numai pentru cantitatea care depăşeşte valoarea compensaţiei victimei.
2.2.7 Exista mecanisme –civil, administrativ sau penal – ce permit sa fie îndepărtat avantajul obţinut prin infracţiuni de corupţie activa (ex. o companie rambursând beneficiul excesiv derivat dintr-o tranzacţie de achiziţie publica influenţata de corupţie, compensarea entităţii publice in schimbul neacuzării etc.)? Daca da, ilustraţi câteva exemple subliniind importanta unui astfel de mecanism in practica.
Un principiu legal aplicabil in sistemul legal roman privind latura civila a procesului penal priveşte restabilirea situaţiei anterioare, însemnând ca orice avantaj obţinut prin comiterea unei infracţiuni trebuie îndepărtat.
Conform dispoziţiilor legii penale, orice avantaj obţinut prin fapte de corupţie activa este confiscat. Prin art 118 lit c) CP, bunurile sau sumele de bani date infractorului pentru a-l determina să comită o infracţiune sau pentru compensarea acestuia, vor fi confiscate. Dispoziţia este aplicabilă pentru infracţiunea consumată şi pentru tentativă şi de asemenea, pentru cazul când infractorul a comis altă faptă. În doctrină, s-a stabilit că astfel de bunuri vor fi confiscate chiar când cel instigat nu a comis fapta sau a notificat autorităţile privind oferta care i s-a făcut (art 255, alin 4, CP privind darea de mită).
Totodată, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001, cu modificările şi completările ulterioare, art. 58 coroborat cu art. 95, instanţa de judecată are dreptul de a anula contractele de achiziţie publică în cazul în care se  constată că ofertantul a fost angajat în practici corupte sau frauduloase în legătură cu atribuirea contractului de achiziţie publică.
De asemenea, articolul 992 Codul civil privind îmbogăţirea fără justă cauză, prevede obligaţia aceluia care a primit ceva fără drept, din eroare sau cu bună ştiinţă, de a restitui persoanei de la care a primit.
2.2.8.  Pentru ultimii 3 ani, va rugam furnizaţi date statistice:
(i)         numărul de cazuri in care confiscarea a fost adjudecata;
(ii)        numărul cazurilor de corupţie in care confiscarea a fost adjudecata.
Daca nu colectaţi cifrele generale pentru întreaga tara, va rugam furnizaţi exemple.
(i)         Informaţii nedisponibile.
(ii)        De la înfiinţarea PNA până in prezent, instanţele au dispus confiscarea in 54 cazuri de corupţie.
2.3 Cooperarea internaţionala
2.3.1 Când tara dvs. este statul solicitant: descrieţi cadrul legal al tarii dvs. şi sistemele aplicabile cererii pentru asistenta juridica internaţionala privind masurile de confiscare in legătura cu infracţiunile de corupţie.
Când România este Statul solicitant, autorităţile romane judiciare trimit cererea lor pentru comisie rogatorie Autorităţii Romane Centrale competente. Autoritatea Centrala Romana îndeplineşte verificarea de conformitate internaţionala a cererii şi o trimite Autorităţii Centrale a Statului Solicitat. Aşa cum am menţionat mai sus, in caz de urgenta, Autorităţile judiciare romane pot trimite cererile lor pentru comisii rogatorii direct autorităţilor judiciare străine.
Aceste reguli procedurale se aplica in toate cazurile, inclusiv in ceea ce priveşte masurile de confiscare in cazurile de corupţie.
2.3.2 Când tara dvs. este statul solicitat: descrieţi cadrul legal al tarii dvs şi sistemele aplicabile cererii pentru asistenta juridica internaţionala privind masurile de confiscare in legătura cu infracţiunile de corupţie.
Când România este Statul solicitat, autorităţile centrale competente primesc cererea pentru comisia rogatorie şi o trimit autorităţii juridice. Art. 170/Legea 302/2004 stipulează ca bunurile provenite din comiterea unei infracţiuni care fac obiectul unei cereri de comisie rogatorie, vor fi confiscate conform legislaţiei in vigoare. După ce cererea a fost rezolvata de autoritatea judiciara romana competenta, autoritatea centrala romana  va informa autoritatea centrala străina de rezultatul cererii cu privire la rezultatul cererii.
3.         Spălarea de bani
3.1 Descrieţi dispoziţiile dvs. legale aparţinând infracţiunii penale de spălare a banilor şi indicaţi care din infracţiunile penale enunţate mai jos sunt incriminate şi in legătura cu spălarea banilor. Va rugam furnizaţi legislaţia specifica sau jurisprudenţa (in engleza sau franceza).
Conform Legii 656/2002 cu privire la prevenirea şi combaterea spalarii banilor, Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (numit aici Oficiul) este instituţia competenta pentru adunarea, analizarea şi procesarea informaţiei referitoare la infracţiunile de spălare a banilor. Când exista motive clare de a crede ca a fost comisa o infracţiune de spălare a banilor, aceasta informaţie va fi comunicata Procurorului General de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Obligaţiile de a raporta sunt hotărâte de Legea 656/2002, după cum urmează: când angajatul unei persoane juridice sau una din persoanele fizice menţionate in articolul 8 au vreo suspiciune cu privire la spălarea de bani, va informa persoana desemnata conform art. 14 para. 1, care va notifica imediat Oficiul, ce va confirma primirea notificării. Persoanele menţionate in art. 8, care ştiu ca o operaţie ce urmează a fi făcuta are ca scop spălarea de bani pot face aceasta operaţie fără a informa in prealabil Oficiul, daca tranzacţia va avea loc imediat sau amânarea sa poate obstrucţiona eforturile beneficiarilor tranzacţiei suspecte.
Aceste persoane sunt obligate sa notifice Oficiul cat de curând posibil, dar nu mai târziu de 24 ore de la încheierea tranzacţiei, menţionând de asemenea motivul pentru neinformare, conform articolului 3.
În legislaţia românească cu privire la spălarea banilor, funcţionează principiul all crime approach pentru produsele infracţiunii.
Conform art. 23, Legea 656/2002, următoarele vor fi considerate ca infracţiuni de spălare a banilor şi vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 la 12 ani:
a)    conversia sau transferul proprietăţii, cunoscând ca acea proprietate provine dintr-o activitate infracţionala, in scopul ascunderii sau mascării originii ilicite a proprietăţii sau asistării oricărei persoane care este implicata in comiterea unei astfel de activităţi pentru a evita acuzarea, procesul şi executarea pedepsei;
b)   ascunderea sau mascarea adevăratei naturi, surse, locaţii, dispoziţii,  drepturi cu privire la proprietate, cunoscând ca o astfel de proprietate este provenita din activitate infracţionala;
c)    achiziţia, posesia sau folosirea proprietăţii, cunoscând ca o astfel de proprietate este provenita din activitatea infracţională;
Asocierea in vederea comiterii sau iniţierea unei asocieri, aderări, sau instigarea in orice fel la o astfel de asociere in scopul comiterii infracţiunea de spălare a banilor, va fi pedepsit cu închisoare de la 5 la 15 an. Tentativa se va pedepsi.

Infracţiuni
Da/Nu
Corupţie activa a funcţionarilor publici naţionali
Da
Corupţie pasiva a funcţionarilor publici naţionali
Da
Corupţie a membrilor adunărilor publice naţionale
Da
Corupţie a membrilor adunărilor publice străine
Da
Corupţie activa in sectorul privat
Da
Corupţie pasiva in sectorul privat
Da
Corupţie oficialilor organizaţiilor internaţionale
Da
Corupţia membrilor adunărilor internaţionale parlamentare
Da
Corupţia judecătorilor şi oficialilor instanţelor internaţionale
Da
Trafic de influenta
Da
Alte infracţiuni corupţie[5]:
-     infracţiuni corupţie (trafic de influenta, acceptare şi solicitare mita, primire de foloase necuvenite) – art. 6-9/ Legea 78/2000
-     infracţiuni asimilate cu corupţia (art. 10/Legea 78/2000)
-     infracţiuni aflate in directa legătura cu infracţiunile de corupţie (art. 17, e/Legea 78/2000)
Da

3.2 Sunt aceste infracţiuni de asemenea infracţiuni predicat daca sunt comise in afara jurisdicţiei dvs.?
Da. In conformitate cu dispoziţiile legale, daca făptuitorul este un cetăţean roman sau daca, neavând cetăţenie, făptuitorul este rezident in România, legea noastră penala se aplica chiar daca infracţiunea este comisa in afara României. Acelaşi este cazul in ceea ce priveşte infracţiunile împotriva securităţii statului roman sau împotriva vieţii cetăţenilor romani, sau daca s-a distrus integritatea psihica sau sănătatea unui cetatea roman şi care sunt comise de un cetăţean străin sau de o persoana fără cetăţenie şi care nu este rezident in România. Iniţierea procedurilor penale pentru infracţiunile descrise trebuie in preliminar sa fie autorizata de Procurorul General.
Legea penala se aplica altor infracţiuni comise in afara României de un cetăţean străin sau de o persoana fără cetăţenie şi care nu este rezident in România, daca:
a)   respectiva acţiune este de asemenea considerata o infracţiune de legea penala a unei tari unde acţiunea a fost comisa;
b)   făptuitorul este in tara[6]
Pentru infracţiunile împotriva intereselor statului roman sau împotriva unui cetăţean roman, acuzatul poate fi judecat, de asemenea, şi in cazul in care a fost obţinuta extrădarea sa.
3.3 Va rugam, listaţi instituţiile obligate sa raporteze tranzacţii suspecte şi descrieţi legăturile dintre Financial Intelligence Unit (FIU) şi autorităţile pentru aplicarea a legii, indicând daca primul a fost obligat sa transmită ultimului informaţii sau suspiciuni cu privire la posibilele cazuri de corupţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 8 [7] din Legea 656/2002 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării de bani (vezi Anexa nr VI), următoarele entităţi sunt supuse cerinţelor de combatere a spălării banilor:
a) bănci, sucursale de bănci străine şi instituţii de credit;
b) instituţiile financiare, cum ar fi: fonduri de investiţii, societăţi de investiţii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de depozitare, de custodie; societăţi de valori mobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri, care îndeplinesc următoarele operaţiuni: creditarea, incluzând, printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare, leasingul financiar, operaţiuni de plaţi, emiterea şi administrarea unor mijloace de plata, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe cont propriu sau în contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri, ordine de plata, certificate de depozite etc., schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanta acordata întreprinderilor în probleme de structura a capitalului, strategia industriala, consultanta şi servicii în domeniul fuziunilor şi al achiziţiilor de întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi consultanta în acest domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare;
c) societăţile de asigurări şi reasigurări;
d) agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări - cumpărări de obiecte de arta, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism, prestări de servicii şi orice alte activităţi similare care implica punerea în circulaţie a valorilor;
e) persoanele fizice şi juridice care acorda asistenta de specialitate juridica, notariala, contabila, financiar-bancara, cu respectarea dispoziţiilor legale privind secretul profesional;
f) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
g) oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau în valuta;
h) agenţii imobiliari;
i) trezoreria statului;
j) casele de schimb valutar;
k) orice alta persoana fizica sau juridica, pentru acte şi fapte săvârşite în afara sistemului financiar-bancar.
Secretul profesional cu privire la entităţile menţionate in articolul 8 nu sunt opozabile Oficiului, permiţând Oficiului sa ceara persoanelor la care se face referire in art. 8, precum şi instituţiilor competente, date şi informaţii necesare îndeplinirii competentelor sale prevăzute de lege (vezi art. 5, para. 3/ Legea 656/2002 în Anexa nr VI).
Oficiul va analiza şi procesa informaţiile primite, şi daca exista motive serioase de spălare a banilor, informaţiile vor fi imediat transmise Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Oficiul are obligaţia de a transmite Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sau Parchetului Naţional Anticorupţie, la cererea lor, date şi informaţii obţinute in conformitate cu dispoziţiile legii (vezi art. 6 para. 1 şi para. 5/Legea 656/2002 în Anexa nr VI).
In scopul creării unui nou cadru inter-instituţional şi pentru a întări cooperarea interna, 15 protocoale şi convenţii au fost încheiate intre Oficiu şi agenţiile de aplicare a legii, precum Autoritatea Naţionala Vamala, Comisia Naţionala de Valori Mobiliare, Parchet Naţional Anticorupţie, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, Inspectoratul General de Politie, Garda Financiara, Ministerul de Justiţie.
In ceea ce priveşte relaţia intre agenţiile de aplicare a legii şi entităţile prezentate, dispoziţiile articolului 37/Legea 485/2003, amendând Legea 58/1998, stabileşte cerinţele specifice privind secretul profesional.
In ceea ce priveşte băncile, Legea 485/2003 (modificând şi suplimentând legea bancara) stipulează de asemenea in noul art. 371 ca: „In cazul procedurilor penale sau la cererea scrisa a procurorului sau a instanţei, după caz, a agenţiilor de investigare, pe baza aprobării procurorului, băncile vor furniza informaţii acoperite de secretul profesional.”
3.4 Pentru ultimii 3 ani, unde este informaţia disponibila, va rugam indicaţi cate investigaţii privind activitatea de spălare a banilor, acuzări şi condamnări au fost făcute in legătura cu infracţiunile care au ca infracţiune predicat infracţiunile de corupţie.
Oficiul a trimis in perioada 2001 – 2004, Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 42 de rapoarte, astfel:
-     32 rapoarte legate de infracţiunile de corupţie
-     10 rapoarte legate de infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis in judecata 20 persoane in 2002, 7 in 2003, şi 23 in 2004. In 2003 a fost o persoana condamnata la închisoare de la 5 la 10 ani şi in primul semestru al lui 2004, a existat o singura condamnare cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Referitor la infracţiunile de corupţie ale competentei Parchetului Naţional Anticorupţie, in 2004, Oficiul a trimis 7 rapoarte cu privire la infracţiunile in directa legătura cu infracţiunile de corupţie la Parchetul Naţional Anticorupţie.
In perioada 1 Septembrie 2002 – 1 Septembrie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie a judecat un număr de 14 cazuri de spălare de bani având ca infracţiune predicat – fapte de corupţie. 5 din aceste cazuri au fost trimise in judecata, dar nu a fost data nici o hotărâre finala.
Partea II: Administraţia publica şi corupţia
 
Dispoziţii in curs de evaluare
Rezoluţie (97) 24: Principii de ghidare împotriva corupţiei numerele 9 şi 10
GPC9; “Pentru a se asigura ca organizarea, funcţionarea şi procesul luării deciziilor administrative ia in considerare atât nevoia de a combate corupţia, cat şi asigurarea transparentei…
GPC10: “Pentru a se asigura ca regulile privitoare la drepturile şi îndatoririle publice ale funcţionarilor publici iau in considerare  cerinţele de combatere a corupţiei şi stipulează masuri disciplinare adecvate şi eficiente; promovează in continuare specificarea comportamentului aşteptat de la funcţionarii publici prin mijloace adecvate, precum coduri de conduita”.
Aceasta secţiune nu intenţionează sa acopere dispoziţiile anticorupţie, dar are ca scop evidenţierea dispoziţiilor administrative specifice, care se aplica in special acelora ce exercita funcţii publice şi astfel legislaţiei suplimentare naţionala.
I.                Politica anticorupţie
1.1.     Stabileşte sistemul constituţional/legal principii de baza sau generale regularizând funcţionarea administraţiei publice
Constituţia Romaniei[8], republicata, stipulează in Titlul I, Principii Generale, art. 1 prag. 4: Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativa, executiva şi judecătoreasca - in cadrul democraţiei constituţionale. De asemenea, in Titlul II, capitolul V, Administraţia Publica, Constituţia prevede reglementari privind administrarea publica centrala şi administraţia locala. Conform art. 116, Secţiunea I a acestui capitol, Administrarea publica centrala specializata, ministerele se vor organiza numai in subordinea Guvernului. Alte agenţii specializate la nivel central pot fi organizate in subordinea Guvernului sau Ministerelor, sau ca autorităţi autonome administrative. Atâta vreme cat funcţionarea administraţiei publice este luata in considerare, Constituţia stipulează că ministerele sunt înfiinţate, organizate şi funcţionează in conformitate cu legea romana, iar Guvernul şi ministerele, cu acordul Curţii de Conturi, pot crea structuri specializate sub comanda lor, numai in condiţiile legii.
Funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor este regularizat prin Legea nr. 604/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Conform art. 120, Secţiunea II, capitolul V, Constituţia României, administrarea publica in unităţile teritorial administrative se va baza pe principiile decentralizării, autonomiei locale şi desconcentrării serviciilor publice.
Dispoziţiile referitoare la funcţionarea administraţiei publice locale sunt stipulate de Legea 215/2004 privind administrarea publica locala, regularizând regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea autoritarilor de administrare publice locale. Administrarea publica  in unităţile teritorial administrative va fi organizata şi va funcţiona pe baza principiilor autonomiei locale, decentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autoritarilor publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor in situaţia rezolvării unor probleme de interes local.
Conceptul de autonomie locala implica dreptul şi capacitatea efectiva a autoritarilor de administrative de a rezolva şi conduce, in numele şi in interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, chestiuni publice, in termenii legii. Dreptul este exercitat de consilii locale şi primarii, precum şi de consilii judeţene, ca autorităţi administrative locale alese prin vot exprimat liber, direct, universal, egal şi secret.
Legea nr. 52/2003 cu privire la transparenta decizionala in administraţia publica a stabilit regulile minime procedurale pentru asigurarea transparentei decizionale in cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, alese sau numite, precum şi a altor instituţii publice care folosesc resurse financiare publice, in rapoartele stabilite intre cetăţeni şi asociaţiile lor constituite legal.
1.2 Are tara dvs. o strategie anti corupţie ce priveşte administrarea publica, la nivel naţional sau subnaţional (state federale, regional, local etc)? Daca este posibil, va rugam furnizaţi traduceri oficiale (engleza sau  franceza) ale documentelor principale relevante.
Strategia Naţionala Anti-corupţie 2001 – 2004[9] consta intr-un set de norme, documente şi planuri de acţiune împotriva corupţiei, adoptata de Guvernul României şi conţine:
I.          Programul Naţional pentru Prevenirea Corupţiei şi Planul Naţional de Acţiune pentru 2001 – 2004, adoptat de GD nr. 1065/2001;
II.         Prima actualizare a Strategiei Naţionale Anticorupţie – Masuri pentru accelerarea aplicării Strategiei Naţionale Anticorupţie, Mediu Afaceri şi Transparenta, adoptat in sesiunea de Guvern din 12.12.2002;
III.       A doua actualizare a Strategiei Naţionale Anticorupţie – Programul de implementare a Legii nr. 161/2003 adoptat prin GD 504/2003.
Pe baza obiectivelor furnizate de Strategia Naţionala Anticorupţie, toate instituţiile implicate in prevenirea corupţiei au elaborat planurilor de acţiune sectoriale. Pentru a adopta masuri specifice privind corupţia şi infracţiunile conexe la care se face referire, in fiecare din sectoarele vulnerabile identificate in conformitate cu para. 2.3 al Programului Naţional de Prevenire a Corupţiei adoptat prin HG nr. 1056/2001, in aria administrării publice au fost întreprinse activităţi legate de: stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; achiziţii publice; controale şi verificări ale posibilelor încălcări ale actelor normative; asigurarea transparentei şi promovarea participării societăţii civile in procesul de luare a deciziilor; sistemul de recrutare, angajare, promovare, pensionare a funcţionarilor publici; accesul la informaţii de interes public etc.
In prezent, este in derulare procesul de elaborare a Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru 2005 – 2007, care va stipula masuri de eliminare a corupţiei in cadrul administraţiei publice.
De asemenea prin Hotărârea de Guvern nr. 1006/2001[10] a fost adoptata Strategia de Guvern privind accelerarea reformei administraţiei publice, care a fost actualizata acest an, prin H.G. 699/2004. Aceasta strategie are ca scop prevenirea corupţiei prin profunda reorganizare a administrării centrale şi locale, un important schimb de relaţiei dintre administraţie şi cetăţeni, stopând birocraţia in administraţia publica etc.
1.3 Va rugam indicaţi aria de aplicare a conceptului “administraţie publica” in tara dvs. Exista o definitei constituţionala sau legala?
Noţiunea de administraţie publica se refera la actele legale şi faptele materiale in realizarea legii prin emiterea normelor ulterioare sau prin organizarea sau prin serviciile de livrare directe şi autorităţile implicate: Preşedinte, Guvern, ministere şi alte instituţii subordonate Guvernului, prefecturi, autorităţile locale (primărie, consilii locale şi consilii judeţene) şi instituţiile subordonate lor.
Conform dispoziţiilor constituţionale, Preşedintele României va garanta respectarea Constituţiei şi funcţionarea exacta a autorităţilor publice. In acest scop, el va acţiona ca un mediator intre Puterile in Stat, precum şi intre Stat şi societate (art. 80, para 2, cap. II, Constituţie). Pentru exercitarea acestor puteri, Preşedintele României va emite decrete (art. 100, cap. II, Constituţie).
Guvernul este alcătuit din Prim Ministru, Miniştri şi alţi membri aşa cum a fost stabilit prin legea organica. Guvernul va asigura in conformitate cu programul sau de guvernare, acceptat de Parlament, implementarea politicii interne şi externe. Pentru exercitarea competentelor sale, Guvernul va coopera cu alte instituţii implicate (art. 102 Constituţie). Guvernul va adopta decizii şi ordonanţe.
Prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel local şi conduce serviciile publice decentralizate ale ministerelor şi altor autorităţi centrale in cadrul unităţilor teritorial administrative (art. 26/Legea 215/2001 cu privire la administraţia publica locala).
Conform art. 21/Legea 215/2001, autorităţile publice care îndeplinesc autonomia locala şi lucrările publice in comune şi oraşe sunt consilii locale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliul local adopta decizii şi primarul emite dispoziţii. In fiecare judeţ, este constituit un consiliu judeţean pentru coordonarea activităţii consiliilor locale şi îndeplinirea serviciilor de interes public judeţean.
1.4. Cum evaluează tara dvs. eficienta masurilor anticorupţie ce privesc administraţia publica?
Începând cu Octombrie 2003, Ministerul Justiţie împreuna cu Autoritatea Naţionala de Control elaborează, pe baza datelor transmise de către instituţiile publice, o evaluare cantitativa şi calitativa a eficientei masurilor pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, transmiţând Guvernului rapoarte săptămânale de progres privind implementarea componentelor Strategiei Naţionale Anticorupţie. Concluziile acestor rapoarte sunt prezentate in presa, pe site-ul oficial al Guvernului României www.guv.ro şi in cadrul  conferinţelor de presa organizate de Ministerul Justiţiei.
La nivelul Ministerului de Justiţie funcţionează o  structura specializata de centralizare, analiza, sinteza şi procesare a informaţiilor relevante conţinute in rapoartele săptămânale privind modul de implementare a Strategiei Naţionale Anticorupţie. In prezent, a fost elaborata o forma centralizata in Excel, ce se va completa lunar şi care va fi curând funcţionala .
In acelaşi timp, are loc evaluarea şi analiza implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie I, 2001 – 2004 sub coordonarea Consiliului Naţional pentru Prevenirea Criminalităţii, in scopul elaborării Strategiei Naţionale Anticorupţie II pentru perioada 2005 – 2007.
De asemenea Hotărârea Guvernului nr. 1362/2004 privind înfiinţarea Centrului Naţional Informaţional al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi devenirea operaţionala a sistemului E-administration a fost adoptata. Conform Articolului I, para (4), Centrul Naţional Informaţional al Ministerului Administraţiei şi Internelor  are rol in aplicarea Strategiei guvernamentale pentru informatizarea administraţiei publice locale şi centrale şi pentru monitorizarea implementării sale in domeniul competiţional al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aceasta instituţie este responsabila in conducerea sistemului informaţional pentru cooperarea inter-instituţionala, conform reglementarilor legale, precum şi implementarea la nivel naţional  a proiectelor informaţionale din aria de competenta, conform Strategiei Naţionale pentru promovarea noii economii.
2. Transparenta in administraţia publica
 
2.1. Va rugam, specificaţi modurile in care persoanele implicate şi publicul in general au acces la informaţii de interes public, precum şi cadrul legal legislative aplicabil. Exista un sistem de sancţionare pentru nerespectarea lor? Daca da, va rugam furnizaţi detalii.
Pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Constituţia României stipulează in art. 31 dreptul la informare.
Cadrul constituţional a fost consolidat prin intrarea in vigoare a unui important act normativ privind exercitarea dreptului la informare, Legea nr. 544/2001[11] cu privire la liberul acces la informaţiile de interes public şi normele metodologice pentru aplicarea sa, aprobate prin HG nr. 123/2002. Legea 544/2001 este cadrul special legal pentru aplicarea stipulărilor para 1 şi 2 art. 31, Constituţie, conform căruia Dreptul unei persoane de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi restricţionat şi Autorităţile publice, in conformitate cu competentele lor, trebuie sa asigure informarea corecta a cetăţenilor cu privire la problemele publice şi chestiunile personale. Dreptul la informare, aşa cum este reglementat in Legea 544 /2001, se poate face ex officio sau la cerere. Legea nr. 544/2001 vizează accesul la informaţiile de interes public (cu câteva excepţii), deţinute de autorităţile publice şi instituţiile care sunt definite in art. 2. Prin informaţii de interes public, se înţelege orice informaţie care se refera la activităţi sau deriva din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii, independent de sprijinul, forma sau de modalitatea de exprimare a informaţiilor.
Accesul la informaţiile de interes public se face la cerere sau fie ex offcio (pentru anumite categorii de informaţii prevăzute in mod expres de Legea 544/2001). Informaţiile de interes public care sunt comunicate ex officio sunt făcute public prin înscriere, publicare sau consultare, fiind in mod clar enumerate in Legea nr. 544/2001, după cum urmează:
a)         actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.
“Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină (…) informaţiile de interes public.” fiind subiecţi legali cărora le este recunoscut dreptul la informare, conform art. 6, Legea 544/2001. In conformitate, dreptul la informare este garantat  tuturor  persoanelor  fizice şi juridice, inclusiv cercetătorilor ştiinţifici sau reprezentanţilor mass-media. In corelaţie cu dreptul la informare a persoanelor, obligaţia autoritarilor publice şi instituţiilor pentru a asigura, la cerere, accesul la informaţia de interes public solicitat in scris sau verbal este stabilita.
Dispoziţiile Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern 27/2002, referindu-se la activitatea de soluţionare a petiţiilor pun la dispoziţia cetăţenilor o procedura generala de notificare, referitor la obligaţia legala a autorităţilor publice de a garanta verificarea detaliata şi soluţionarea cererilor in decurs de 30 zile.
De asemenea prin Legea 52/2003[12] referitoare la transparenta decizionala in administraţia publica, sunt stabilite reguli minime procedurale pentru asigurarea transparentei decizionale in cadrul autorităţilor administrative publice centrale şi locale, alese sau numite, precum şi in cadrul altor instituţii publice care folosesc resurse financiare in relaţie cu cetăţenii şi asociaţiile lor legale. Aceasta lege are ca scop creşterea gradului de responsabilitate al nivelul întregii administraţii publice. De asemenea legea conţine stipulări referitoare la procedurile cu privire la participarea cetăţenilor şi  asociaţiile la procesul de emitere a actelor normative şi procesul de luare a deciziilor.
Alte documente legislative: OUG nr. 24/2004 cu privire la creşterea transparentei in exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice prin intensificarea masurilor de prevenire şi combatere a corupţiei; HG nr. 1362/2004 cu privire la stabilirea Centrului Naţional Informaţional al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi operabilitatea E-administration.
2.2 Care este modalitatea autorităţilor publice (la nivel naţional, regional sau local) privind consultarea publica in luarea deciziilor? Care sunt mecanismele folosite?
Constituţia reglementează iniţiativele legislative in Art. 74 şi stipulează modurile in care este întreprins acest lucru.
Prin Legea nr. 3/2000 este reglementata organizarea dezvoltarea referendumului. Populaţia poate fi consultata privitor la una sau mai multe chestiuni de interes naţional sau local, dar de asemenea in ceea ce priveşte o problema de interes naţional şi o problema de interes local.
In Legea 215/1991 privind administraţia publica locala este mentionat ca deciziile consiliului local sunt reportate in termini legali, şi şedinţele sunt publice. In acest scop este folosita şi media.
In a doua secţiune al celui de-al doilea capitol din Legea 52/2003 privind transparenta decizionala in administraţia publica dispoziţiile privind participarea la luarea deciziilor sunt stipulate. Condiţiile pentru persoanele interesate a lua parte la şedinţele publice de lucru sunt:
a) anunţul privind şedinţa publică se afişează la sediul autorităţii publice, inserat în site-ul propriu şi se transmite către mass-media, cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurare;
b) acest anunţ trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care au prezentat sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de recomandare, referitoare la unul dintre domeniile de interes public care urmează să fie abordat în şedinţă publică;
c) anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice, precum şi ordinea de zi.
Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa publică sunt în sarcina responsabilului desemnat pentru relaţia cu societatea civilă.
Participarea persoanelor interesate la şedinţele publice se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, în ordinea dată de interesul asociaţiilor legal constituite în raport cu subiectul şedinţei publice, stabilită de persoana care prezidează şedinţa publică.  Ordinea de precădere nu poate limita accesul mass-media la şedinţele publice.  Persoana care prezidează şedinţa publică oferă invitaţilor şi persoanelor care participă din proprie iniţiativă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.
Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor publice. Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele menţionate la art. 8 au valoare de recomandare.  Minuta şedinţei publice, incluzând şi votul fiecărui membru, cu excepţia cazurilor în care s-a hotărât vot secret, va fi afişată la sediul autorităţii publice în cauză şi publicată în site-ul propriu.
Autorităţile publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să întocmească şi să facă public un raport anual privind transparenţa decizională, care va cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a) numărul total al recomandărilor primite;
b) numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte normative şi în conţinutul deciziilor luate;
c) numărul participanţilor la şedinţele publice;
d) numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte normative;
e) situaţia cazurilor în care autoritatea publică a fost acţionată în justiţie pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi;
f) evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora;
g) numărul şedinţelor care nu au fost publice şi motivaţia restricţionării accesului.
Raportul anual privind transparenţa decizională va fi făcut public în site-ul propriu, prin afişare la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului sau prin prezentare în şedinţă publică
3.Controlul activităţii administraţiei publice
3.1.     Exista sisteme de atac a deciziilor administrative (atac in fata aceeaşi autoritate, in fata unei autorităţi ierarhic superioara, in fata instanţe), şi daca da, cum sunt ele aplicate variatelor nivele descrise?
Dispoziţii constituţionale
Conform art. 52, Constituţia României, orice persoana vătămată intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatite sa obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
De asemenea conform articolului 21, Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Exercitarea acestui drept nu va fi restricţionat de nici o lege. Părţile vor fi indreptatite la o judecata corecta şi soluţionarea cazurilor lor intr-un termen rezonabil. Jurisdicţia administrative speciala este opţionala şi fără plata.
Controlul administrativ
Controlul administrativ este exercitat de autorităţile administrative superior ierarhice, având ca obiect întreaga activitate a unităţilor subordonate, atât acte legale cat şi fapte materiale, cu privire atât la legalitate cat şi la oportunitate. Urmare controlului administrativ, actele administrative vor fi anulate sau suspendate, când legea admite suspendarea.
Controlul administrativ specializat
Este întreprins de inspecţiile de stat şi este focalizat pe aspectele de legalitate, dar nu se bazează pe relaţiile de subordonare.
Controlul jurisdicţional
Conform Legii 29/1990 privitoare la contenciosul administrativ, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vătămata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului sau, in termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente, care este obligata sa rezolve reclamaţia in termen de 30 de zile de la aceasta.
In cazul in care cel care se considera vătămat nu este mulţumit de soluţia data cererii sale, el poate sesiza tribunalul in termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
Legea 340/2004, privind instituţia prefectului, in art. 26 stipulează ca in exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, prefectul poate ataca, in fata instanţei de contencios administrativ, aceste acte, daca le considera nelegale, cu excepţia actelor de gestiune. Actul atacat este suspendat de drept.
Cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii prevăzute la alin.(1), prefectul va solicita autoritarilor care au emis actul, cu motivarea necesara, reanalizarea actului socotit nelegal, in vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.
Introducerea acţiunii de către prefect se face in termen de 30 de zile de la comunicarea actului. Acţiunea este scutita de taxa de timbru.
In acelaşi timp, conform art. 3, Legea 52/2003, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de prezenta lege, poate face plângere în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare.  Plângerea şi recursul se judecă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.
Art. 14. - Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează, potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, potrivit legislaţiei muncii, fapta funcţionarului care, din motive contrare legii, nu permite accesul persoanelor la şedinţele publice sau împiedică implicarea persoanelor interesate în procesul de elaborare a actelor normative de interes public, în condiţiile prezentei legi.
 Dispoziţii similare pot fi găsite in Legea 215/2001 cu amendamentele şi suplimentările aduse de Ordonanţa de Urgenta nr. 74/2001, in Legea 738/2001, in Legea 216/2001, in Legea 161/2003 şi in Legea 141/2004.
3.2.     Daca exista o instituţie ce se ocupa cu sondarea opiniei publice nemulţumite, care sunt competentele ei in legătura cu prevenirea şi combaterea corupţiei?
Conform dispoziţiilor Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului cu modificările şi completările ulterioare, Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice.
Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii. In exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice.
Avocatul Poporului are următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului;
b) primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor cereri;
c) urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubelor;
d) formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale;
e) poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora;
f) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor;
g) reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice;
h) angajează salariaţii instituţiei Avocatul Poporului şi exercită dreptul de autoritate disciplinară asupra acestora;
i) exercită funcţia de ordonator principal de credite;
j) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului.
Daca Avocatul Poporului stabileşte, cu ocazia investigărilor întreprinse, săvârşirea de ilegalităţi, acte de corupţie sau violarea legilor statului, va elabora un raport conţinând faptele stabilite pentru preşedinţii celor 2 Camere ale Parlamentului sau, aşa cum poate fi cazul Primului Ministru.
Daca Avocatul Poporului stabileşte ca rezoluţia plângerii  ce a fost adresata cade in competenta instantelor, se poate adresa, după caz Ministerului de Justiţie, Ministerului Public sau preşedintelui instanţei, care sunt constrânşi sa prezinte masurile luate.
4. Recrutare, cariera funcţionarilor publici
 
4.1. Sunt proceduri specifice pentru selecţionarea şi recrutarea funcţionarilor publici, ex. stabilirea cazierelor personale (penale)? Sunt astfel de proceduri standard sau sunt folosite numai pentru funcţiile publice susceptibile de a comite fapte de corupţie?
Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează regimul general al rapoartelor intre funcţionarii publici şi autorităţile şi instituţiile publice din administraţia centrala şi locala şi are ca obiect asigurarea, in conformitate cu dispoziţiile legale a unui cadru  stabil, profesional, transparent, eficient şi imparţial, orientat către cetăţean precum şi autorităţi şi institutii publice din administraţia publica locala şi centrala.
In conformitate cu dispoziţiile legale, funcţionarul public este persoana numita, aşa cum prevede Legea 188/1999, intr-o poziţie publica.
In conformitate cu art. 8 para 1 din HG nr.1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei de funcţionar public, pentru a participa la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice, candidaţii trebuie sa depună o serie de acte, in mod obligatoriu cazierul judiciar.
Legea nr. 188/1999 stipulează faptul ca o funcţie publica poate fi deţinuta de o persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are numai cetăţenia romana şi domiciliul in România;
b) cunoaşte limba romana, scris şi vorbit;
c) are vârsta de 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplina de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestata pe baza de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publica;
g) nu a fost condamnata pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea funcţiei publice;
h) a câştigat concursul sau a promovat examenul organizat pentru ocuparea funcţiei publice.
Actul normativ stipulează şi faptul ca funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea lor in cadrul următoarelor institutii, pot beneficia de statut special:
a)   structuri de specialitate din cadrul Parlamentului României
b)   structuri de specialitate din administraţia prezidenţiala
c)   structuri de specialitate din Consiliul legislativ
d)   servicii diplomatice şi consulare
e)   autoritate vamala
f)    politie şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor
g)   alte servicii publice stipulate de lege
4.2. Sunt funcţionarii publici instruiţi şi informaţi privind principiile fundamentale inerente, şi etica serviciului public? Va rugam indicaţi cum şi la ce stadiu (universitate, service public, legislaţia stipulează:]
-     art. 52 din Legea 188/1999, republicata stipulează ca perioada de intern va avea ca scop testarea competentelor profesionale pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor poziţiei publice, educarea practica a funcţionarilor civili debutanţi, precum şi familiarizarea funcţionarilor publici debutanţi cu  specificul administraţiei publice şi cerinţelor sale;
-     de asemenea, funcţionarii publici sunt obligaţi sa frecventeze cursuri profesionale de dezvoltare organizate de Institutul Naţional al Administraţiei sau oricare alte institutii  care vor dura cel puţin 7 zile pe an.
Instruirea iniţiala in administraţia publica este ceruta pentru ocuparea unei poziţii publice de conducere: in conformitate cu art. 58 para. 1 a), Legea 188/1999, sunt justificate sa participe la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante persoanele care au terminat programe de instruire şi dezvoltare organizate de Institutului Naţional de Administraţie, centre de dezvoltare profesionala locala continua ale administraţiei publice locale precum şi din alte institutii romaneşti specializate sau străine.
Art. 31 al Legii 188/1999 referitor la statutul funcţionarilor publici stipulează:
1)   Funcţionarii publici au dreptul la îmbunătăţirea instruirii lor profesionale in mod continuu.
2)   In timpul cursurilor întreprinse privitoare la formarea profesionala, ei beneficiază de drepturi salariale daca ele sunt:
a)     Organizate la iniţiativa sau in interesul autorităţii publice sau instituţiei;
b)    Frecventate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul managerului autorităţii publice sau instituţiei.
c)   Organizate de Institutul Naţional de Administraţie, centrele regionale pentru instruirea continua pentru administraţia locala publica, aşa cum e stipulat de lege, sau alte institutii specializate in tara sau străinătate;
3)   daca instruirea şi formarea continua profesionala, aşa cum e prevăzuta in para. 2, sunt organizate in afara localităţii unde autoritatea publica sau instituţia îşi are sediul, funcţionarii publici beneficiază drepturile de delegare, potrivit prezentei legi;
4)   pentru acoperirea cheltuielilor de instruire şi formare continua a funcţionarilor publici, organizate conform para. 2 lit. a) şi c), autorităţile publice şi instituţiile au obligaţia de a prevedea in bugetul lor anual sumele necesare pentru cheltuielile in cauza.
4.3. Exista dispoziţii de a stabili un sistem de reguli, o rotaţie periodica a personalului angajat in cadrul administraţiilor publice considerate vulnerabile in ceea ce priveşte corupţia?
Nu. In cadrul legilor ce reglementează statutul funcţionarilor publici sau cu un statut special, este stipulata prevederea privind stabilitatea lor in funcţiile pe care le deţin.
Legislaţia romana nu conţine dispoziţii privind rotaţia periodica a personalului angajat in cadrul administraţiilor publice considerate vulnerabile in ceea ce priveşte corupţia. Legea 188/1999 republicata fixează dispoziţiile generale pentru modificarea relaţiilor de lucru, precum şi instrumente legale pentru asigurarea mobilităţii in cadrul corpului funcţionarilor publici. In conformitate cu art. 75, Legea 188/1999 modificarea relaţiilor de lucru se poate face prin:
a)      Delegarea - se dispune in interesul autorităţii sau instituţiei publice in care este încadrat funcţionarul public, pe o perioada de cel mult 60 de zile intr-un an.
b)      Detaşarea - se dispune in interesul autorităţii sau instituţiei publice in care urmează sa îşi desfăşoare activitatea, pentru o perioada de maxim 6 luni. In cursul unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni, numai cu acordul sau scris.
c)      Transferul poate avea loc –  in interes de serviciu;
  - la cererea funcţionarului public.
d) numirea in cadrul altui departament al autorităţii publice sau instituţiei – asigura mobilitatea funcţionarilor publici in cadrul aceleiaşi institutii şi reprezintă un instrument managerial de adaptare la necesităţile organizaţiei. Cele 2 modalităţi de realizare sunt numirea permanenta care cere acordul scris al funcţionarului public şi numirea temporara, care va fi ordonata pe baza unei motivări, in interesul unei autorităţi publice sau institutii, de către conducătorul autorităţii publice sau instituţiei, pentru o perioada de maximum 6 luni in decursul unui an, prin respectarea experienţei şi salariului pe care funcţionarul public l-a avut.
 - performanta temporara a unei poziţii publice de conducere – are 2 forme:
·                  Performanta temporara a unei poziţii publice vacante de conducere, pentru o perioada de max. 6 luni până ce postul vacant va fi ocupat, in conformitate cu legea
·                  Performanta temporara a unui loc public vacant de conducere, al cărui deţinător este suspendat pentru  perioada de suspendare a  deţinătorului.
Oricum exista dispoziţii legale ce asigura mobilitatea pentru anumite poziţii publice.
4.4 . Care sunt masurile de prevenire a conflictelor de interese şi incompatibilităţilor intre funcţii, in special intre sectorul public şi privat.
Reglementările cu caracter general privind drepturile, obligatiile profesionale, comportamentul şi incompatibilităţile funcţionarilor publici sunt reglementate in detaliu de Legea 188/1999 cu privire la Statutul funcţionarilor publici, modificata prin Legea nr. 161/2003, Legea nr. 7/2004 privitoare la Codul de Conduita a funcţionarului public şi Legea 171/2004.
Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor este reglementat in Titlul IV din  Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi  a funcţiilor publice sunt stipulate de Legea 161/2003, stabilind obligaţii exacte care trebuie îndeplinite in timp util, sub sancţiune, de către anumite categorii de funcţionari, precum Parlamentari, Membri ai Guvernului, Funcţionari Publici, Judecători, Procurori, etc.
Legea 161/2003 stipulează faptul ca funcţionarul public trebuie sa se abţină de la orice manifestare de concurenta neloiala sau care generează conflicte de interese. Funcţionarul public are datoria sa nu destabilizeze onoarea, reputaţia şi demnitatea autorităţii sau managerului instituţiei publice. Pentru exercitarea  prerogativelor de luare a deciziilor, pentru verificarea şi elaborarea proiectelor actelor normative, funcţionarul public trebuie sa se abţină de la obţinerea de beneficii sau avantaje sau producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.
Funcţionarul public are obligaţia:
-           de a nu exprima public aprecieri care nu sunt conforme cu realitatea despre activitatea autorităţii publice sau instituţiei:
-           de a nu folosi informaţii confidenţiale in activitatea didactica şi de publicitate desfăşurata in interes propriu;
-           de a nu divulga informaţii care sunt excluse, in conformitate cu legea, de la liberal acces al cetăţenilor;
-           de a nu folosi poziţia oficiala pentru a influenta cercetările administrative interne sau externe pentru a determina luarea unei masuri anumite prin organele de control.
-           De a nu favoriza sau defavoriza accesul sau promovarea referitoare la criteriile de relaţionare, afinitate sau discriminare in funcţii publice.
-           Interdicţia de a achiziţiona, garanta sau închiria un bun aflat in proprietatea statului sau in unităţile administrative teritoriale, când, prin natura atribuţiilor de lucru, el a participat la activităţile anterioare realizării acestor operaţiuni. Intr-un mod similar, el nu poate achiziţiona bunuri care au fost confiscate de către autoritatea publica sau instituţie in care îşi dezvolta activitatea.
-           Interdicţia de a furniza informaţii referitoare la bunurile proprietate privată sau publică a statului şi unităţilor teritorial administrative supuse operaţiilor de vânzare, garantare sau împrumut, in alte condiţii decât cele stipulate de lege.
-           Interdicţia de a garanta asistenta şi consultanta persoanelor fizice şi legale in vederea promovării acţiunilor legale sau de alta natura, împotriva statului, precum şi a autorităţii publice sau instituţiei in care îşi dezvolta activitatea.
Legea stipulează ca obligaţiile trebuie îndeplinite in timp util, sub sancţiune, de următoarele categorii de persoane:
-     membrii Parlament, Guvern, secretarii de stat şi persoane care îndeplinesc funcţii asimilate acestora, prefecţi şi deputaţi, funcţionari aleşi la nivel local, funcţionari publici; membrii Curţii de Audit, preşedintele Consiliului Legislativ; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi;  membrii Consiliului Concurentei; membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;  guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie şi angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României; directorul Serviciului Român de Informaţii, prim adjunctul şi adjuncţii săi; directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjuncţii săi;  membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;  membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului; membrii consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune;  membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; directorul general şi membrii consiliului director al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES; consilieri prezidenţiali şi consilieri de stat din cadrul preşedinţiei.
In conformitate cu articolul Art. 79, Legea nr. 161/2003, funcţionarul public este în conflict de interese daca se afla în una dintre următoarele situaţii:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.
(2) În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă. În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză, va desemna un alt funcţionar public, care are aceeaşi pregătire şi nivel de experienţă.  Încălcarea dispoziţiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.
Regimul incompatibilităţilor privind funcţionarii publici este reglementat prin art. 94, Legea 161/2003, după cum urmează:
-  Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de  demnitate publică.
- Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Legea 171/2004 stipulează ca regimul incompatibilităţilor nu este aplicabil funcţionarului public care este numit printr-un act administrativ, emis, in conformitate cu legea, pentru a reprezenta sau a participa ca reprezentant al autorităţii publice sau institutii in cadrul anumitor organizaţii sau consilii de conducere colective stabilite conform legii.
-     Funcţionarul public care, in realizarea poziţiei sale publice, îndeplineşte activităţi de monitorizare şi verificare legate de companiile comerciale sau alte companii de profit ca acelea stipulate in paragraful 2 pct. c) nu ii este permis sa îndeplinească activităţi sau sa furnizeze consultanta pentru acele companii timp de 3 ani de la părăsirea corpului funcţionarilor publici.
-     Funcţionarilor publici nu le este permis sa mandateze anumite persoane sa îndeplinească acţiuni legate de poziţia publica pe care o deţin.
-     La sfârşitul mandatului de demnitar, funcţionarul public este reangajat pe poziţia publica pe care el/ea  a deţinut-o sau intr-o poziţie similara.
Art. 95 para. 1 şi para. 2, Legea 161/2003 stipulează faptul ca:
Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I, precum şi cu seful direct ierarhic care are calitatea directa de demnitar. Nerespectarea obligaţiei de a opta în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar este stabilita de funcţionarul public superior ierarhic, adică de către primul-ministru, ministru sau prefect, care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre demnitar şi funcţionarul public soţ sau rudă de gradul I.
In prezent, se afla in dezbatere parlamentara proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei , care suplimentează şi corelează cadrul legal al conflictelor de interese şi incompatibilităţilor, oferind instrumente eficiente pentru notificarea, descoperirea, investigarea şi sancţionarea lor. Au fost introduse noi categorii de incompatibilităţi, noţiunea de conflict de interes fiind redefinita şi extinsa, incluzând acum interesul non patrimonial şi potenţial şi situaţia când conflictul de interese este camuflat de un alt act legal anterior sau ulterior. De asemenea, infracţiunea de fals in declaraţii referitoare la conflicte de interes şi incompatibilităţi a fost asimilata infracţiunilor de corupţie.
De asemenea se afla in deliberarea Guvernului, proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Integritate – ca o unitate independenta, cu personalitate legala, având competenta exclusiva in domeniul investigării şi controlului averilor, in găsirea şi investigarea conflictelor de interese şi incompatibilităţilor in exercitarea demnitarilor publice, funcţiilor publice şi alte funcţii stipulate de lege.
4.5. Exista masuri de limitare a fenomenului migrării funcţionarilor publici in domeniul privat unde pot abuza de reţelele lor de contact din cadrul mecanismului administrativ şi procesului de luare a deciziilor?
Exista legi pentru combaterea corupţiei, concurentei ilegale stipulând ca orice act al funcţionarului public de inculcare a legii, a normelor profesionale, care sunt considerate acte de corupţie sunt sever pedepsite. Legea nr. 78/200 prevede sancţiunile pentru comiterea acestor fapte. Conform art. 11 al acestei legi, “Fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.” Conform art. 12, “sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt  destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
In conformitate cu art. 94 para. 3, Legea 161/2003 funcţionarii publici care, în exercitarea funcţiei publice, au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale sau alte unităţi cu scop lucrativ de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la aceste societăţi timp de 3 ani după ieşirea din corpul funcţionarilor publici.
Conform art. 311 al noului Cod Penal, remuneraţia injusta este incriminata: actul comis de un funcţionar public care, in virtutea funcţiei sale, fiind însărcinat cu supervizarea sau controlul unei persoane juridice, a primit o remuneraţie de la o astfel de entitate, înainte de încheierea celor 3 ani de la pensionare, demisie, revocare a actului de angajare se va pedepsi cu închisoare de la 1 la 3 ani sau amenda. Persoanele care răspund de astfel de persoane juridice vor fi considerate complici la comiterea actului descris mai sus.
5.Coduri de conduita/etica
 
5.1 Exista astfel de coduri de conduita/etica in tara dvs. pentru funcţii publice?
 
In ultimii 4 ani au fost adoptate coduri deontologice pentru toate profesiile de baza. Exista mai mult de 20 de coduri deontologice[13] şi multe alte acte normative introducând standardele profesionale europene. Printre cele mai importante sunt Codul Deontologic al Magistraţilor, adoptat in 2001 şi Codul de Conduita pentru funcţionarii publici, adoptat prin Legea nr. 7/2004. Majoritatea asociaţiilor de comerţ şi alte organizaţii profesionale au adoptat astfel de coduri.
Obiectivele acestor coduri ţintesc sa asigure o creştere a calităţii serviciului public, o buna administrare in realizarea interesului public, precum şi sa contribuie la eliminarea birocraţiei şi actelor de corupţie in administraţia publica şi sa consolideze integritatea sistemului judiciar prin:
a)   reglementarea normelor de conduita profesionala necesare relaţiilor profesionale şi sociale adecvate pentru crearea şi menţinerea unui nivel înalt de prestigiu al instituţiei funcţiei şi funcţionarilor publici;
b)   informarea publicului privind conduita profesionala la care ei ar trebui sa se aştepte de la funcţionarii publici in funcţiile publice;
c)   crearea unui climat de încredere şi respect reciproc printre cetăţeni şi funcţionari publici şi intre cetăţeni şi autorităţile administrative publice
d)   sporirea responsabilităţii şi independentei magistraţilor
5.2 Descrieţi sancţiunile care sunt îndeplinite prin codurile de conduita? Exista drept de apel împotriva impunerii unor astfel de sancţiuni?
In conformitate cu dispoziţiile art. 24 para. 1/ Legea 7/2004 şi art. 64/Legea 188/1999, republicata, violarea Codului de Conduita atrage răspunderea disciplinara a funcţionarilor publici, sau răspundere contravenţionala, civila sau penala.
Funcţionarii publici sunt răspunzători, in conformitate cu legea, daca in realizarea activităţii lor ei încalcă regulile de conduita profesionale şi aceasta produce prejudicii altor persoane. Comitetul de disciplina are competenta sa investigheze cazurile de violare a Codului de Conduita şi sa sugereze masuri disciplinare, aşa cum este prevăzut prin lege.
Aşa cum se stipulează in art. 65 para. 3/Legea 188/1999, sancţiunile disciplinare sunt:
a) mustrarea scrisa;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-10% pe o perioada de 1-3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare pe o perioada de 1-3 ani;
d) trecerea intr-o funcţie inferioara, pe o perioada de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
e) destituirea din funcţie.
In conformitate cu art. 68/Legea 188/1999 funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea primita se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.
5.3. Aduna tara dvs. informaţii privitoare la încălcările de coduri, penalităţi, acţiuni de sancţionare? Daca sunt disponibile, va rugam furnizaţi statisticile.
Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici a elaborat şi a transmis autorităţilor publice şi instituţiilor un formular pentru a raporta lunar cazurile de încălcare a Codului de Conduita al Funcţionarilor Publici. Informaţiile primite de la autorităţile publice şi institutii sunt centralizate şi folosite de către Agenţie in momentul elaborării raportului anual.
Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici păstrează in baza de date o înregistrare a sancţiunilor disciplinare primite de către fiecare funcţionar public; in conformitate cu respectivele date, Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici va emite înregistrări administrative pentru funcţionarii publici, daca legea prevede astfel.
De asemenea, Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici elaborează şi transmite Guvernului in conformitate cu art. 23 parag. 1/ Legea 188/1999 raportul anual cu privire la funcţionarii publici şi funcţiile publice, care cuprinde date referitor la:
-     numărul şi obiectul plângerilor cu privire la violarea dispoziţiilor cazurilor de conduita profesionala
-     categoriile şi nr. de funcţionari publici care au violat dispoziţiile de conduita profesionale şi morale
-     cauzele şi rezultatele încălcării dispoziţiilor Codului de Conduita
-     situaţiile când funcţionarilor publici li s-a cerut sa acţioneze sub presiune politica
-     autorităţile publice şi instituţiile care nu au respectat recomandările formulate.
In conformitate cu art. 58 para 1 al HG nr. 1210/2003  preşedintele comitetului de disciplina va redacta trimestrial rapoarte de activitate cu privire la:
-     numărul de fapte notificate ca conduita necorespunzătoare
-     categoriile de funcţionari publici care au comis infracţiuni de disciplina
-     cauze şi consecinţe ale conduitelor necorespunzătoare
-     acţiunea disciplinara propusa
-     numărul notificărilor rezolvate
Rapoartele de activitate vor fi transmise autorităţii publice sau instituţiei unde s-a înfiinţat comisia de disciplina, care trebuie sa le trimită Agenţiei Naţionale a funcţionarilor Publici in decurs de 5 zile de la primire. Conform art. 20 para 1/Legea 7/2004 Agenţia verifica implementarea regulilor codului de conduita.
Ministerul Administraţiei şi Internelor, după sintetizarea informaţiilor avute, analizează şi stabileşte strategii pentru consolidarea disciplinei.
Pentru informaţii suplimentare privind violări ale codurilor, vezi Anexa nr X.
 
5.4. Cum este codul inculcat in practica de conducere?
Când încălcarea unei norme de conduita este notificata, daca persoana este un funcţionar public cu un statut special, o investigare preliminara va fi întreprinsa şi sancţiunile disciplinare vor fi derulate conform Legii privind statutul poliţiştilor, iar daca persoana este un funcţionar public, comisia de disciplina va investiga încălcarea normei de conduita de către funcţionarul public, pedeapsa fiind stabilita de conducătorul instituţiei.
A se vedea de asemenea răspunsul anterior privitor la funcţia publica şi managementul funcţiei public, emis de Agenţia Naţionala a Funcţionarilor publici.
 
6. Daruri
6.1 Exista reguli aplicabile pentru primirea de daruri sau alte avantaje cu care funcţionarii publici  trebuie sa se conformeze in îndeplinirea îndatoririlor lor? Va rugam descrieţi.
In conformitate cu art. 46 para 1/Legea 188/1999, funcţionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, in considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.
Interdicţia privind acceptarea de daruri, servicii şi avantaje este stipulata de asemenea in art. 14/Legea 7/2004: Funcţionarii publici nu vor accepta cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alte avantaje pentru ei înşişi, familiile lor, părinţi, prieteni sau persoane cu care au relaţii de afaceri sau politice, care ar putea influenta imparţialitatea lor in exercitarea îndatoririlor lor publice sau care ar putea servi drept recompense pentru poziţia deţinuta.
In conformitate cu Legea 161/2003 modificata, bunurile şi serviciile primite drept cadou in cadrul anumitor activităţi de protocol, pentru realizarea mandatului sau poziţiei publice, a căror valoare depăşeşte 300 EURO fiecare, trebuie declarat in declaraţia de avere.
6.2 Daca exista orice reguli si/sau limite, sunt prevăzute sancţiuni in cazul încălcării? Daca da, va rugam furnizaţi detalii.
Încălcarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate se aplica reglementarilor stipulate in Cap. VII, Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici din Legea 188/1999 republicata. Pentru faptele comise in timpul orelor de lucru sau in legătura cu atribuţiile de serviciu, un funcţionar public va fi răspunzător conform legii penale.
 
7. Raportarea corupţiei
7.1 Sunt funcţionarii publici supuşi obligaţiei de a raporta conduita necorespunzătoare/corupţie suspecta/încălcări ale îndatoririlor sau codul de etica, cu care ei se intersectează in decursul îndatoririlor lor? Ce proceduri urmează sa reglementeze astfel de rapoarte? Sunt aceste proceduri definite in dispoziţiile legale sau in regulile interne?
Legea 188/1999 cu privire la statutul funcţionarilor publici stipulează in articolul 45 ca funcţionarul public este obligat sa se conformeze dispoziţiilor date de funcţionarii cu funcţii publice de conducere cărora le sunt subordonaţi direct, cu excepţia cazurilor in care apreciază ca aceste dispoziţii sunt ilegale. In asemenea cazuri funcţionarul public are obligaţia sa motiveze in scris refuzul îndeplinirii dispoziţiei primite.
Conform art. 263 Cod Penal in vigoare, fapta funcţionarilor publici, care afla despre comiterea unei încălcări legat de locul unde îşi îndeplinesc îndatoririle, nu notifica imediat Parchetul, va fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 5 ani, in conformitate cu legea penala, şi daca aceeaşi fapta este comisa de către un funcţionar public având competenta manageriala sau de control, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 7 ani.
OG nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare stipulează in art. 14 faptul ca persoanele cu atribuţii de control sunt obligate sa informeze Parchetul Naţional Anticorupţie despre informaţiile şi datele ce arata comiterea unei fapte de corupţie.
Conform dispoziţiilor art. 1, in timpul activităţii de verificare, persoanele cu atribuţii de control sunt obligate sa asigure şi sa menţină urmele comiterii faptei, proba materiala şi orice dovada care ar putea fi folositoare organelor de investigare penala. Departamentele şi organismele specializate in adunarea şi procesarea informaţiilor sunt obligate sa pună imediat la dispoziţia Parchetului Naţional Anticorupţie datele şi informaţiile deţinute despre comiterea faptelor de corupţie.
Nerespectarea obligaţiilor stipulate la para. 1 – 4/GEO 43/2002 cauzează răspunderea legala, conform legii.
In conformitate cu Legea nr. 78/2000, persoanele cu atribuţii de control sunt obligate sa informeze organul de urmărire penala sau, daca e necesar, organul legal calificat pentru identificarea comiterii infracţiunilor, despre orice informaţie care poate oferi indicii privind realizarea unei operaţiuni ilegale sau a unui act care ar putea genera răspunderea legala.
In conformitate cu Legea 360/2002, privind statutul poliţiştilor, poliţiştii trebuie sa-i informeze pe şefii lor ierarhici şi toate celelalte autorităţi competente despre faptele de corupţie comise de alţi poliţişti despre care ei au aflat.
7.2 Exista masuri sa protejeze funcţionarii publici care fac astfel de raportori?
In conformitate cu art. 21 para 3/Legea 7/2004, funcţionarii publici nu pot fi sancţionaţi sau prejudiciaţi in vreun fel pentru raportarea corecta către Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici sau comisiilor de disciplina competente cazurile privind:
a)         încălcarea dispoziţiilor legale ale Codului de Conduita de către un funcţionar public;
b)         ameninţarea sau constrângerea unui funcţionar public sa încalce legea sau sa eludeze aplicarea sa corecta.
De asemenea, in conformitate cu art. 25/Legea 78/2000[14], îndeplinirea in mod cinstit a obligaţiilor stipulate de art. 23 şi 24 nu reprezintă încălcarea secretului profesional şi bancar şi nu implica răspunderea disciplinara penala sau civila, chiar daca acuzarea sau judecarea faptelor notificate a condus la întreruperea acuzării sau achitării.
In prezent, se afla  in dezbatere parlamentara un proiect de lege privind protecţia personalului din cadrul autorităţilor publice, institutii sau alte unităţi bugetare care notifica încălcări ale legii. Aceste dispoziţii asigura protecţia funcţionarilor publici in ceea ce priveşte orice fapta care constituie încălcarea legii, deontologiei profesionala sau a principiilor privind buna administrare şi transparenta. Aceasta protecţie operează in fata instantelor şi comisiei disciplinare a instituţiei in care persoana care raportează este angajata.
8.Proceduri disciplinare
8.1. Ce organe sunt competente in a întreprinde investigaţii disciplinare privitoare la conduita necorespunzătoare/corupţia funcţionarilor publici? Va rugam specificaţi jurisdicţia (ex. jurisdicţia peste întreaga administraţie publica sau peste una din organizaţiile de administraţie publica dintr-un domeniu definit) organelor de investigare, factorii asigurând independenta lor in investigaţie.
Comisiile de  disciplina in cadrul autorităţilor publice sunt institutii care au jurisdicţia de a investiga încălcările disciplinare in conformitate cu procedura stipulata in HG. nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare şi disciplinare in cadrul autorităţilor publice şi instituţiilor.
In conformitate cu art. 3 para 1/H. G. 1210/2003 comisiile de disciplina vor fi infinitate inc cadrul fiecărei autorităţi publice sau institutii prin ordinul conducerii instituţiei publice sau autorităţii.
Ca o excepţie comisia de disciplina poate fi înfiinţata pentru mai multe autorităţi publice şi institutii daca in cadrul acestor autorităţi publice sau institutii sunt mai puţin de 12 funcţionari publici..
Comisiile de disciplina sunt infinitate şi funcţionează pe baza următoarelor principii: prezumţia de nevinovatei, garantarea dreptului de apărare, celeritatea, proporţionalitatea, legalitatea pedepsei, legalitatea şi unicitatea penalităţii. Independenta in investigare este asigurata de lipsa subordonării precum şi de modalitatea înfiinţării unei comisii de disciplina; conducerea instituţiilor publice sau a autorităţilor desemnează 2 membri in comisiile de disciplina şi reprezentanţii sindicatelor desemnează alţi 2 membrii. Preşedintele comisiei de disciplina urmează sa fie desemnat de conducerea autorităţii publice sau instituţiei.
In conformitate cu art. 61/Legea 188/1999 autoritatea publica sau instituţia publica, precum şi conducerea autorităţii publice sau instituţiei va furniza comisiei de disciplina informaţia necesara încheierii acordurilor de munca.
In conformitate cu Legea 7/2004, comisiile de disciplina au competenta de a investiga încălcarea dispoziţiilor normei de conduita a funcţionarilor publici şi propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, conform legii, şi când faptele comise reprezintă elemente constitutive ale unor infracţiuni, atunci organele de urmărire penala calificate vor fi notificate, conform dispoziţiilor legale. In conformitate cu Legea 78/2000, in cazul încălcărilor stipulate conform actului normativ, urmărirea penala va fi obligatoriu condusa de Parchet.
In conformitate cu OUG nr. 43/2002, departamentele şi organele specializate in colectarea şi procesarea informaţiilor sunt obligate sa pună imediat la dispoziţia Parchetului Naţional Anticorupţie datele deţinute despre comiterea faptelor de corupţie.
8.2. Care este relaţia intre procedurile disciplinare şi penale?
Conform Legii 7/2004, încălcarea Codului de Conduita al Funcţionarilor Publici generează răspunderea disciplinara a funcţionarilor publici, conform dispoziţiilor legale.
Comisiile de disciplina au competenta de a investiga încălcarea dispoziţiilor normei de conduita a funcţionarilor publici şi propune aplicarea de sancţiuni disciplinare, şi când faptele comise reprezintă elemente constitutive ale unor infracţiuni, organele de urmărire penala competente vor fi sesizate.
In conformitate cu Legea 188/1999, comisiile de disciplina au competenta de a investiga faptele care reprezintă încălcări ale normelor de conduita şi propune sancţiunea aplicabila funcţionarilor publici din respectivele autorităţi publice şi institutii.
Răspunderea funcţionarilor publici pentru faptele comise in timpul desfăşurării activităţii sau corelate cu atribuţiile funcţiei publice pe care o deţin este angajata conform legii penale, iar când cerinţele implicării răspunderii penale nu sunt îndeplinite, şi fapta funcţionarului public poate fi considerata o abatere disciplinara, atunci comisia de disciplina competenta va fi notificata.
Partea III Persoanele juridice şi corupţia
 
Dispoziţii in curs de evaluare
Rezoluţia (97) 24: Principii de ghidare împotriva corupţiei nr. 5 şi 8
Convenţie penala împotriva corupţiei: articolele 14, 18 şi 19 para. 2
GPC5: “asigurarea ca  legislaţia fiscala şi autorităţile responsabile cu implementarea lor contribuie la combaterea corupţiei intr-un mod eficace şi coordonat, in particular prin negarea deductibilităţii taxei, conform legii sau in practica, pentru  mită sau alte cheltuieli legate de faptele de corupţie”.
Articolul 14 - Infracţiuni financiar - contabile
Fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru stabilirea unei infracţiuni susceptibile unei sancţiuni penale sau altor tipuri de sancţiuni, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când ele sunt comise intenţionat, actele sau omisiunile următoare, menite să comită, ascuns sau deghizat infracţiuni vizate în articolele 2-12, în măsura în care Partea nu a formulat rezerve sau declaraţii:
a.    de a stabili sau de a utiliza o factură sau oricare alt document sau înscris contabil care conţine informaţii false sau incomplete;
b.   de a omite, în mod ilicit, contabilizarea unei plăţi
Articolul 18 – Răspunderea  persoanelor juridice
1.   Fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi făcute răspunzătoare pentru infracţiunile de corupţie activă, de trafic de influenţă şi pentru spălarea banilor, în conformitate cu prezenta Convenţie, atunci când ele sunt comise de către orice persoană fizică, care activează fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, care exercită o funcţie de răspundere în cadrul ei, în baza:
  • unei puteri de reprezentare a persoanei juridice; sau
  • unei autorităţi pentru a lua hotărâri în numele persoanei juridice; sau
  • unei autorităţi pentru exercita unui control în cadrul persoanei juridice,
precum  şi participarea unei astfel de persoane în calitate de complice sau de instigator la comiterea infracţiunilor menţionate mai sus.
1.   Făcând abstracţie de cazurile deja prevăzute în paragraful 1, fiecare Parte ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi trasă la răspundere, atunci când lipsa de supraveghere sau de control din partea unei persoane fizice vizate în paragraful 1 a făcut posibilă comiterea infracţiunilor menţionate în paragraful 1 la contul aşa-numitei persoane juridice de către o persoană fizică aflate sub autoritatea sa.
2.   Răspunderea persoanei juridice în virtutea paragrafului 1 şi 2 nu exclude urmărire penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la infracţiunile menţionate în paragraful 1.
Articolul 19 - Sancţiuni şi măsuri
2.   Fiecare Parte se asigură că în cazul răspunderii stabilite în virtutea articolului 18, paragraful 1 şi 2, persoanele juridice să fie susceptibile de sancţiuni eficiente, potrivite şi de descurajare, penale sau nepenale, inclusiv sancţiuni pecuniare.
1.1.1 Vă rugăm să arătaţi tipologia şi definiţiile pentru principalele categorii de persoane juridice din sistemul ţării dvs. Indicaţi dacă din natura persoanei juridice rezultă anumite consecinţe juridice.
Legea 31/1990[15] privind societăţile comerciale prevede următoarele categorii de astfel de persoane juridice:
a) societate in nume colectiv; un parteneriat in care fiecare partener este răspunzător pentru toate datoriile şi obligaţiile in întregime, indiferent de contribuţia de capital individuala;
b) societate in comandita simpla; un parteneriat in care afacerea este administrata de unul sau mai mulţi parteneri generali; partenerii limitaţi contribuie cu capital, nu participa la administrare, dar au o cotă din profit şi răspundere individuala a acestora este limitata la suma contribuţiilor lor de capital;
c) societate pe acţiuni; o societate a cărei capital este reprezentant de acţiuni deţinute de acţionari dintre care fiecare  este răspunzător pentru datoriile societăţii până la nivelul contribuţiei lor;
d) societate in comandita pe acţiuni: o societate in care afacerea este condusa de unul sau mai mulţi acţionari şi la care participă cu capital cu capital  acţionarii limitaţi care nu participa la conducere dar au o cată din profit şi a căror răspundere individuala este limitata la suma contribuţiilor lor de capital;
e) societate cu răspundere limitata. un parteneriat in care partenerii sunt răspunzători ca o unitate pentru datoriile şi obligaţiile societăţii, iar partenerii nu sunt răspunzători personal decât in limita contribuţiei lor la capital.
Obligaţiile unei societăţi sunt garantate cu bunurile înregistrate. Societăţile in nume colectiv precum şi partenerii activi intr-un parteneriat limitat sau intr-o societate pe acţiuni vor avea o răspundere nelimitata şi mixta pentru obligaţiile societăţii.
Creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei si, numai daca societatea nu le plăteşte in termen de cel mult 15 zile de la data punerii in întârziere, se vor putea îndrepta împotriva asociaţilor.Acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii in societatea cu răspundere limitata răspund numai până la concurenta capitalului social subscris.
Conform O.G. 26/2001, persoanele juridice sunt :
-                 Sindicatul - organizaţia fără caracter politic, care a fost înfiinţata pentru apărarea şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale şi culturale precum şi drepturile de baza ale membrilor.
-                 Asociaţia - organizaţia stabilita din 3 sau mai multe persoane ca sa realizeze activităţi generale sau private. In acest scop, membrii vor pune laolaltă cunoştinţele lor şi capacităţile de lucru, pierzând dreptul de returnare a contribuţiilor lor.
-                 Fundaţia - organizaţia creată de 1 sau mai multe persoane, care poate fi înfiinţata prin actul de voinţa al unei singure persoane sau mortis causa, pentru a realiza permanent şi irevocabil un interes general sau privat.
1.1.2 Care sunt cerinţele stabilirii persoanelor juridice (ex. Acţiuni minime, număr minim de acţionari, condiţia naţionalităţii, etc.)?
Capitalul minim cerut de societăţile cu răspundere limitata (SRL) este 2 Milioane lei, in jur de 50 EUR. Contribuţiile de capital pot fi in bani lichizi sau in natura dar nu in întregime in natura. Capitalul este divizat in acţiuni care nu poate avea o valoare mai mica de 100.000 ROL. Acţiunile pot fi liber transferate intre acţionarii existenţi. Transferul de acţiuni unor terţe persoane poate fi făcut cu aprobarea acţionarilor reprezentând cel puţin 75% din capital. Transferul de acţiuni trebuie înregistrat in Registrul Comerţului şi înscrisa in Registrul Acţionarilor societăţii.
O societate pe acţiuni trebuie să dispună de un minim de capital de 25 milioane ROL in bani lichizi sau in natura  (legea estimează o creştere a capitalului minim de acţiuni la 25.000 EURO până la 31 decembrie 2005). O parte din capitalul de acţiuni trebuie contribuit in bani lichizi. Cel puţin 30% din capitalul subscris trebuie achitat la înfiinţarea societăţii. Restul trebuie plătit in decursul a 12 luni de la înfiinţarea societăţii. Capitalul este divizat in acţiuni şi valoarea nominala a unei acţiuni trebuie sa fie de cel puţin 1.000 ROL. Acţiunile pot fi nominale sau la purtător, aşa cum se stabileşte in documentele constitutive ale societăţii. Oricum, acţiunile care nu sunt achitate în întregime pot fi numai acţiuni nominale. In general, acţiunile trebuie sa aibă valori egale şi sa garanteze drepturi egale acţionarilor. Legea societăţii, oricum listează condiţiile in care acţiunile preferenţiale pot fi emise. Asemenea acţiuni dau deţinătorilor dreptul unui dividend preferenţial, dar nu le conferă drepturi de vot.
Legea Societăţilor Comerciale afirma ca datorita pierderilor suferite, valoarea neta a bunurilor, determinata ca diferenţa intre bunurile totale şi datoriile societăţii, sume mai puţin din jumătatea capitalului de acţiuni, directorii vor convoca întâlniri extraordinare pentru a decide daca sau nu reintegrează capitalul pe acţiuni, reduce valoarea rămasa sau dizolva societatea.
Ambele SRL şi SA trebuie sa aibă unul sau mai mulţi directori, fiecare numit de acţionari. Directorii sunt responsabili pentru conducerea societăţii. Administratorii pot fi cetăţeni romani sau străini, in orice proporţie. Administratorii pot numi unul sau mai mulţi directori executivi care sa îndeplinească activităţile zilnice pentru societate.
Daca o societate cu răspundere limitată are mai mult de 15 acţionari, are obligaţia de a numi cenzori. Aşa cum este prevăzut in Legea Societăţilor Comerciale, societăţile pe acţiuni au obligaţia de a numi fie cenzori fie revizori contabili, in funcţie de specificul societăţii.
Contribuţia in bani este obligatorie in momentul înfiinţării societăţile de orice natura. Contribuţiile sunt admise in toate formele, aceste contribuţii sunt îndeplinite prin transferarea de drepturi relevante şi de livrare eficace, societăţii, de bunuri. Activităţile de lucru nu pot fi considerate drept contribuţii pentru a forma sau a spori capitalul înregistrat.
Formele de parteneriat cele mai des utilizate de câtre investitorii străini sunt societăţile cu răspundere limitată cu unul până la 50 acţionari, şi societatea pe acţiuni cu un minim de 5 acţionari şi sucursala (a unei companii străine) Băncile şi societăţile de asigurare nu pot fi SRL –uri
Numărul fondatorilor unui sindicat nu poate fi mai mic de 15. Numărul membrilor unei asociaţii nu poate fi mai mic de 3. Valoarea bunurilor fundaţiei va fi mai mare de 100 salarii minime de la data stabilirii.
 1.1.3 Descrieţi sistemul de înregistrare pentru persoanele juridice
Conform art. 1, Legea 26/1990 republicata şi modificata şi Legea nr. 31/19990, republicata şi modificata, toate societăţile, înainte de începerea activităţii, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de lege, înainte de începerea activităţii acestora, au obligaţia să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului sau, după caz, a activităţii respective, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
În registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la  orice modificare privitoare la actele, faptele şi menţiunile înregistrate. (Legea 26/1990, articol 21)
Procedurile de înregistrare sunt similare pentru societăţile cu răspundere limitata şi pe acţiuni şi constau in următorii paşi:
-     documentele constitutive trebuie pregătite, aprobate şi semnate de acţionari
-     capitalul subscris trebuie achitat la înscrierea societăţii. In cazul unei societăţi pe acţiuni, fiecare acţionar trebuie sa plătească cel puţin 30% din capitalul subscris.
-     societatea este înregistrata in Registrul Comerţului prin emiterea uni Certificat de înregistrare. Acesta furnizează un cod valid de înregistrare pentru Registrul Comerţului şi autorităţile pentru încasarea taxelor şi impozitelor. Certificatul de înregistrare cuprinde in anexă toate autorizaţiile necesare şi aprobările pentru îndeplinirea activităţilor comerciale. Societatea funcţionează legal şi are dreptul sa înceapă activitatea de la data înregistrării in Registrul Comerţului.
Înregistrarea in registrul comerţului face opozabile actele şi faptele societăţii  fata de terţe persoane.
In decursul a 15 zile de la data autentificării actului constitutiv, fondatorii sau managerii societăţii sau unul din reprezentanţii săi împuterniciţi va solicita incorporarea companiei in Registrul Comerţului acolo unde îşi are sediul.
Verificarea legalităţii documentelor care, conform legii, urmează sa fie înregistrate in registrul comerţului, este exercitata de instanţă prin judecătorul delegat.
La începutul fiecărui an, preşedintele tribunalului va delega, la oficiul registrului comerţului, unul sau mai mulţi judecători ai tribunalului.Judecătorul delegat va putea dispune efectuarea unei expertize, in contul parţilor, precum şi administrarea altor dovezi.
 
In cazul in care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere, pronunţata in termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei in registrul comerţului, in condiţiile prevăzute de legea privind acest registru.
Încheierea de înmatriculare va reda, după caz, menţiunile actului constitutiv prevăzute de lege.
Societatea comerciala este persoana juridica de la data înmatriculării in registrul comerţului. Înmatricularea se efectuează in termen de 24 de ore de la data la care încheierea judecătorului delegat a devenit irevocabila.
O data cu efectuarea înmatriculării, încheierea judecătorului delegat se trimite din oficiu, Monitorului Oficial al României, spre publicare, pe cheltuiala părţilor, precum şi administraţiei financiare în raza căreia se afla sediul societăţii pentru evidenta fiscala, cu menţionarea numărului de înmatriculare in registrul comerţului.
Reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului comerţului semnăturile lor, in termen de 15 zile de la data înmatriculării societăţii, daca au fost numiţi prin actul constitutiv, iar cei aleşi in timpul funcţionarii societăţii, in termen de 15 zile de la alegere.
Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridica şi se înfiinţează într-una dintre formele de societate enumerate SRL sau SA  în condiţiile prevăzute pentru acea forma. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate in care s-au constituit.
Fondarea unei sucursale necesita următoarea documentaţie:
-     înregistrarea  societăţii mame (memorandum companie şi articolele asocierii, certificate de înfiinţare, scrisoare de referinţa de la banca)
-     decizia comisiei de directori de a stabili o sucursala in România, enumerând activităţile sucursalei şi desemnând un Manager General.
Pentru sindicate, asociaţii şi fundaţii, este obligatorie o autorizaţie data de judecătorul unde aceasta persoana juridica îşi are sediul, în sensul menţionării sale in Cartea Asociaţiilor sau in Cartea Speciala a Sindicatelor.
1.1.5   Ce alte masuri asigura transparenta (ex. Restricţii ale persoanelor juridice de a deţine interese in alta persoana juridica, restricţii ale numărului de conturi pe care o companie le poate deţine in tara dvs, etc)?
Pentru a asigura transparenta, sistemul legal roman a prevăzut câteva masuri precum:
-     obligaţia funcţionarilor publici de a şi declara veniturile;
-     obligaţia tuturor funcţionarilor publici  de a declara situaţiile care implică conflicte de interese;
In cadrul societăţilor comerciale, următoarele persoane nu pot fi numite ca experţi:
-     rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv, ori şotii acelora care au constituit aporturi in natura sau ai fondatorilor;
-     persoanele care primesc, sub orice forma, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi in natura.
1.1.6   Exista posibilitatea descalificării persoanelor care ocupă o poziţie de conducere în cadrul persoanei juridice, găsite vinovate de infracţiuni ?
Conform art. 8 O.G. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea  cazierului fiscal, judecătorul desemnat, instanţele şi parchetele nu autorizează desfăşurarea activităţilor când in cazierul fiscal au fost înregistrate fapte penale.
Conform art. 6, para. 2/Legea 31/1990, nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de prezenta lege.
 
1.2.     Răspunderea persoanelor juridice
1.2.1 A luat tara dvs. masuri de stabilire a răspunderii civile, penale, administrative a persoanelor juridice pentru comiterea de fapte penale, in special fapte de corupţie? Va rugam specificaţi şi furnizaţi traduceri (Franceza sau Engleza) pentru documentele legale.
Răspunderea civila a  persoanelor juridice
Art. 1000 Cod civil stipulează ca este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin fapta comisa de alta persoana, de care acesta este legat din punct de vedere legal si, de asemenea, angajatorul va fi răspunzător pentru prejudiciile cauzate de angajaţii săi altei persoane. Termenul angajator poate fi interpretat ca persoana juridica.
Răspunderea penala pentru persoanele juridice
Introdusa mai întâi in legislaţia româna prin Legea nr. 199/2004 cu privire la răspunderea penala a persoanelor juridice pentru falsificare de bani sau alte valori şi consacrata prin Legea nr. 301/2004 a noului Cod Penal, Titlu II, Capitol IV, art. 45 (noul cod penal va intra in vigoare in iulie 2005)
Categoriile de fapte pentru care persoanele juridice sunt responsabile:
-     noul cod penal stipulează răspunderea penala a persoanelor juridice pentru câteva crime şi delicte precum: manipularea genetica – art. 193 – 196, crime şi delicte împotriva libertăţii persoanelor – art. 201 – 205 şi art. 211 – 213, fapte de corupţie în legătură cu adopţia  - art. 231, dare de mită – art. 309, trafic de influenta – art. 312, crime şi delicte împotriva  - bunei utilizări – art. 235 – 238 şi art. 240, delicte împotriva protecţiei muncii – art. 243 şi 244, restrângerea libertăţii cultelor – 246, spălare de bani – art. 270.
-     Conform Legii 199/2004, persoanele juridice sunt răspunzătoare penal pentru delictele de falsificare bani sau alte valori stipulate in art. 282 şi 284
1.2.2 Va rugam indicaţi condiţiile în care o persoana juridica poate fi răspunzătoare in tara dvs. pentru fapte de corupţie şi specificaţi dacă aceste masuri sunt aplicabile faptelor de dare de mita, trafic de influenta şi spălare de bani, comise pentru beneficiul sau in numele persoanei juridice.
Conform art. 45 al noului Cod Penal persoanele juridice cu excepţia Statului şi autorităţilor publice, vor fi penal răspunzătoare in cazurile prevăzute de lege  pentru faptele comise pentru beneficiul sau in numele persoanei juridice de câtre organele sau reprezentanţi ai acestora. Răspunderea penala a unei persoane juridice nu va exclude răspunderea penala a persoanei fizice care a participat la comiterea aceleiaşi fapte. De asemenea persoana juridica va fi răspunzătoare penal atât pentru faptele comise cu intenţie cat şi pentru acelea comise din neglijenta. Persoana juridica, însemnând orice organizaţie, companie, asociaţie sau fundaţie, având capacitatea civila şi fiind înregistrata si autorizata conform legii.
In ceea ce priveşte faptele de dare de mita (art. 309 al Noului Cod Penal) şi traficul de influenta (art. 312 al noului Cod), conform art. 313 al noului Cod Penal, persoanele juridice vor fi sancţionate de asemenea. In conformitate cu art. 270, noul Cod Penal, persoanele juridice vor fi sancţionate pentru faptele stipulate in art. 268 privitor la spălarea banilor.
1.2.3 Va rugam, indicaţi daca regimul de răspundere este aplicabil acolo unde lipsa verificării sau controlului efectuat de câtre o persoana fizica, care are o poziţie de conducere in cadrul persoanei juridice, a facilitate comiterea de infracţiuni menţionate la întrebarea anterioara[16].
Răspunderea civila se aplica persoanelor juridice şi atunci când lipsa verificării sau controlului efectuat de câtre o persoana fizica a facilitat comiterea infracţiunii.
Răspunderea penala a unei persoane juridice, conform art. 45 al noului Cod Penal este atrasa când fapta de corupţie a fost comisă in numele sau in interesul persoanei juridice, de câtre organele sale sau reprezentanţi. Organele sau reprezentanţii persoanelor juridice înseamnă atât persoanele fizice care exercita prerogative de conducere şi control (ex. Comisia de Administrare, director, contabil şef pentru societăţi comerciale sau preşedinte, adunare generala, Comisie Directori, cenzori, pentru asocieri sau fundaţii) cât şi alte persoane fizice care atrag după sine răspunderea persoanelor juridice. In acelaşi timp, răspunderea persoanei juridice nu exclude răspunderea penala a persoanei fizice  care a facilitate comiterea faptei.
1.2.4 Indicaţi daca beneficiul ar putea fi potenţial sau ar putea fi efectiv realizat?
Răspunderea civila nu este guvernată de beneficul existent.
Infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni de risc şi pericol, însemnând ca prin comiterea lor s-a creat o situaţie de pericol privind buna operare a activităţilor de lucru intr-o instituţie de stat sau in cadrul unei persoane juridice, indiferent de rezultatul acestui efect. De exemplu, infracţiunea de dare de mită este consumata când autorul promite, oferă sau da unui funcţionar public bani sau alte avantaje (art. 309 Noul Cod Penal).
1.2.5 Este posibila răspunderea unei persoane juridice când nici o persoana fizica nu a fost condamnata sau identificata?
Răspunderea civilă poate fi atrasă chiar daca nici o persoana fizica nu a fost condamnata, dar nu este posibila daca persoana fizica nu a fost identificata.
Răspunderea penala este personala, aşa ca indiferent daca persoana fizica a fost sau nu condamnata, persoana juridica va fi răspunzătoare pentru comiterea faptelor prevăzute de legea penala.
1.2.6 Este răspunderea unei persoane juridice determinată in cadrul aceloraşi proceduri ca acelea împotriva făptuitorului fizic sau ca o consecinţa  a procedurilor împotriva făptuitorului?
Răspunderea unei persoane juridice poate fi stabilita in cadrul unor proceduri separate (înainte sau după) sau in cadrul procedurilor împotriva făptuitorului.
 
1.2.7 Răspunderea unei persoane juridice exclude procedurile penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori la infracţiunile de dare de mită, trafic de influenta sau spălare bani?
Aşa cum a fost menţionat,  răspunderea unei persoane juridice  nu exclude răspunderea unei persoane fizice care a participat la comiterea infracţiunilor ca autori, instigatori la infracţiunile de dare de mită, trafic de influenta sau spălare bani (art. 45 noul Cod Penal, coroborat cu art. 270 şi 313 al noului Cod Penal).
 
1.2.8 Pentru ultimii 3 ani, va rugam furnizaţi statisticile disponibile şi detaliile privitoare la procedurile instituite împotriva persoanelor juridice pentru corupţie şi trafic de influenta. Daca e posibil, furnizaţi detalii cu privire la cazurile in care sunt implicate persoane fizice ce deţin funcţii de conducere in cadrul persoanelor juridice.
Prevederile privind răspunderea penala a persoanelor juridice vor intra in vigoare in iulie 2005, astfel ca, pentru perioada menţionata, nu exista investigaţii penale împotriva persoanelor juridice.
1.3      Sancţiunile şi masurile pentru persoanele juridice
1.3.1 Ce sancţiuni şi masuri sunt stabilite in cazul unei persoane juridice  care a comis fapte de dare de mita, trafic influenta şi spălare de bani?
Titlul III, Capitolul II al noului Cod Penal desemnează categoriile şi limitele generale ale pedepselor aplicate persoanelor juridice pentru crime şi delicte. Acestea sunt: amenzi de la 10.000.000 la 10.000.000.000 ROL şi pedepse complementare:
a)   dizolvarea persoanei juridice se poate face când persoana juridica a fost creata în scopul comiterii de infracţiuni sau când obiectul ei de activitate a fost alterat in vederea comiterii infracţiunilor; dizolvarea persoanei juridice in deschiderea procedurilor de lichidare conform legii;
b)   suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice care rezida in interzicerea întregii activităţi sau a unei activităţi particulare a persoanei juridice prin exercitarea căreia a fost comisă o infracţiune. Aceasta penalitate se aplica de la 1 la 3 ani.
c)   interzicerea participării la procedurile de achiziţii publice direct şi indirect pentru o perioada de la 1 la 5 ani;
d)   interzicerea accesului la anumite resurse financiare, interzicerea de a obţine fonduri prin plasarea titlurilor de valoare sau de a obţine fonduri de la instituţiile de credit, sau instituţii financiare pentru o perioada de 1 până la 5 ani.
e)   publicarea hotărârii de condamnare in Monitorul Oficial sau in media pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
Pedepsele complementare de la lit b) - e) pot fi aplicate împreuna, total sau parţial. Este relevant ca, privind tentativa, persoanele juridice sunt sancţionate cu pedeapsa amenzii, care e redusa la jumătate, luând in considerare minimul şi maximul special. Pedepsele complimentare pot fi aplicate împreuna cu pedeapsa principala, cu excepţia dizolvării persoanei juridice.
Circumstanţele atenuante şi agravante juridice se aplica persoanelor juridice, după caz. Măsura confiscării speciale se aplică de asemenea persoanelor juridice. Aceasta consta in confiscarea următoarelor categorii de bunuri: bunuri care sunt produse ale infracţiunii; bunuri care au dobândit un regim juridic diferit prin comiterea unei infracţiuni; bunuri folosite la comiterea unei infracţiuni, daca aparţin autorului sau daca aparţinând altei persoane, acesta din urma a avut cunoştinţa de modul in care au fost folosite; bunuri dobândite prin comiterea unei infracţiuni daca nu sunt folosite pentru compensarea părţii vătămate; bunuri deţinute in contra dispoziţiilor legale. Daca bunurile supuse confiscării nu sunt găsite, se confisca echivalentul in bani sau bunurile dobândite in locul lor.
1.3.2 Cum asigura sistemul dvs aplicarea efectiva a sancţiunilor, in special cum este evitat faptul ca schimbările instituţionale (ex. Înfiinţarea unei noi companii, preluare, etc) să împiedice aplicarea sancţiunilor impuse?
In ceea ce priveşte situaţiile în care schimbările instituţionale (ex. Crearea unei companii, preluarea) ar determina ca sancţiunile impuse sa nu fie aplicate persoanei juridice, acestea nu au fost prevăzute încă până acum in legislaţia interna sau stabilite prin jurisprudenţa.
 
1.3.3 Exista in tara dvs. înregistrări ale societăţilor găsite răspunzătoare pentru acte de corupţie?
Luând in considerare ca până la intrarea in vigoare a comiterii faptelor stipulate de lege, persoana juridica nu răspunde penal, nu este păstrat un registru privind persoanele juridice condamnate pentru comiterea faptelor de corupţie.
2.         Deductibilitatea taxelor şi autorităţile fiscale
2.1. A interzis tara dvs. deductibilitatea pentru plăţile de facilitare, mită sau alte cheltuieli corelate cu infracţiunile de corupţie?
Legea nr. 571/2003 cu privire la codul fiscal stipulează in art. 21 para 4 interzicerea deductibilităţii pentru anumite plaţi, dar nu exprima in mod expres mita sau alte cheltuieli corelate cu infracţiunile de corupţie. Dar conform lit. m) nu sunt deductibile cheltuielile pentru serviciile de management, consultanta, asistenta şi alte furnizări de servicii  pentru care plătitorul de taxe nu poate justifica necesitatea unei astfel de furnizării in scopul îndeplinirii propriei activităţi şi pentru care nu exista contracte încheiate.
2.2 Sunt autorităţile de încasare a taxelor implicate in detectarea şi raportarea infracţiunilor prevăzute de legea penala, precum corupţia şi spălarea de bani? Daca da, care sunt mecanismele de cooperare şi cum sunt raportate suspiciunile privitoare la organele de aplicare a legii?
Autorităţile fiscale primesc informaţia, datele şi diferitele înregistrări de la orice plătitor de taxe conform legii, in decursul activităţii lor. De asemenea, ele conduc investigaţiile bunurilor, daca e necesar, conform legii. Informaţia privind taxele, contribuţiile şi alte sume de bani datorate bugetului, pot fi transmise persoanelor şi instituţiilor in mod expres stipulate de lege (inclusiv autorităţile juridice), conform dispoziţiilor privind secretul profesional
In ceea ce priveşte mecanismele de cooperare, a se vedea răspunsul de la 2.3
Conform art. 105[17] Cod de Procedura Fiscala, autorităţile fiscale vor notifica organele de urmărire penală cu privire la bunurile găsite in urma inspecţiei fiscale şi care provin din comiterea de infracţiuni, conform legii penale.
Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor impune in art. 3 obligaţia oricărui angajat al uneia din persoanele juridice menţionate mai sus in art. 8 (instituţii financiare, inclusiv trezoreria de stat) care au suspiciuni ca o operaţie care urmează sa fie făcuta are ca scop spălarea de bani, de a informa persoana numita conform art. 14 para. 1, care va notifica imediat Oficiul, care va confirma primirea notificării. Dar, in art. 3, para 8, legea face o excepţie pentru următoarele categorii de operaţii îndeplinite de trezoreria de stat: salarii, plăţi făcute de câtre instituţiile publice, taxe şi alte contribuţii plătite de persoanele fizice şi juridice, bani lichizi depozitaţi de instituţiile publice, transferuri externe pentru sume de bani având  limita maxima a echivalentului in lei 10.000 EURO.
 
2.3 Care sunt mecanismele referitoare la accesul organelor de aplicare a legii informaţiile privind activitatea de încasare a taxelor?
Conform art. 8, Legea 87/1994 republicata privind evaziunea fiscala, autorităţile fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor teritoriale, Garda Financiara şi alte persoane împuternicite de lege sunt desemnate sa verifice plătitorii de taxe  prin felul in care ei se supun dispoziţiilor legii privitor la organizarea şi dezvoltarea activităţilor economice. Plătitorii de taxe au obligaţia de a permite verificarea şi de a pune la dispoziţia organului de control toate documentele contabile, registrele şi alte elemente materiale in vederea identificării obiectelor existente şi sursele de taxe. Art. 9 incriminează şi stabileşte ca pedeapsa închisoare de la 6 luni la 3 ani,  refuzul de a prezenta organelor de control actele justificabile şi documentele contabile, bunurile care fac obiectul taxei şi contribuţia publica având ca scop stabilirea obligaţiilor bugetare.
Pe de alta parte, in timpul investigaţiei, procurorul sau poliţistul poate ordona, in baza art. 99 Cod Procedura Penala, luarea forţată in custodie a înscrisurilor care pot servi ca probe, inclusiv documente fiscale. Daca înscrisurile solicitate nu sunt înmânate, procurorul poate cere judecătorului o autorizaţie de urmărire penală (art. 100 – 111 Cod Procedura Penala)
3.         Infracţiuni contabile
3.1.     Exista obligaţia de a păstra înregistrările contabile pentru o anumita perioada de timp? Va rugam specificaţi.
Conform dispoziţiilor art. 24, Legea 82/1991 privind contabilitatea, exista obligaţia de  a păstra documentele contabile, pe hârtie şi suport electronic pentru o perioada de 10 ani exceptând documentele privitoare la salarii, care se păstrează pentru o perioada de 50 ani. Art. 28 al aceluiaşi act normativ stipulează ca înregistrările financiare anuale sunt păstrate pentru 50 ani. De asemenea, par 3 al acestui articol specifica faptul ca documentele de contabilitate şi înregistrările financiare vor fi transmise arhivelor statului când persoanele juridice îşi încetează activitatea.
3.2.     Exista anumite persoane (asociaţii, companii, fundaţii) scutite de la obligaţia de păstra înregistrările contabile? Va rugam specificaţi
Toate persoanele juridice au obligaţia de a păstra înregistrările contabile şi documentele, pe hârtie şi format electronic[18].
3.3 A luat tara dvs. masuri pentru a incrimina folosirea facturilor sau oricăror alte documente contabile sau înregistrări conţinând informaţii false şi incomplete sau facturi duble? Va rugam specificaţi
Informaţiile care trebuie incluse in factura, altfel taxa pe valoare adăugată este non deductibila, sunt următoarele:
a)         seria şi numărul facturii
b)         data emiterii facturii
c)         nume, adresa şi cod de înregistrare fiscala a persoanei care emite factura
d)         nume, adresa şi cod de înregistrare fiscala a persoanei care emite factura
e)         numele şi cantitatea de bunuri livrate, numele serviciilor livrate
f)          valoarea bunurilor şi serviciilor, excluzând TVA-ul
g)         Valoarea TVA sau menţiunea scutirii cu dreptul deductibilităţii, este scutita fără dreptul deductibilităţii, netaxabila, sau neinclusa in baza taxabila, aşa cum poate fi cazul:
h)         Valoarea TVA pentru operaţii taxabile
Privitor la informaţiile false, contribuabilii sunt constrânşi sa folosească pentru activitatea dezvoltata documente primare şi înregistrare contabila stabilită prin lege, dobândite numai prin unităţi stabilite prin norme legale in vigoare şi sa completeze in întregime formele, conform operaţiilor înregistrate. Conform art. 11, Legea 87/1994 privind evaziunea fiscala, republicata in 2003, următoarele fapte constituie infracţiuni şi sunt sancţionate cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interdicţia unor drepturi: omiterea înregistrării in cadrul documentelor contabile a tuturor operaţiilor întreprinse sau tuturor veniturilor; înregistrarea de operaţii false şi cheltuieli, în scopul evitării plătii taxelor sau diminuarea sumei taxei legale; organizarea de registre duble, alterarea şi distrugerea documentelor contabile, ştergerea din memorie a datelor fiscale stocate, emiterea, distribuirea, completarea şi acceptarea de documente fiscale false.
Conform articolului 12 al aceleiaşi legi privitoare la evaziunea fiscala, reprezintă infracţiune şi este sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea anumitor drepturi declaraţia fictiva cu privire la proprietatea societăţilor comerciale având ca scop evitarea obligaţiilor fiscale.
3.4 Sunt supuse sancţiunii distrugerea şi ascunderea de înregistrări contabile? Va rugam specificaţi
Conform art. 25, Legea 82/1991 privitoare la contabilitate, in cazul pierderii, furtului sau distrugerii documentelor contabile, măsura de reconstituire a lor va fi luata in 30 de zile de la descoperirea lor.
In cazul ca contribuabilul ascunde sau refuza prezentarea de documente contabile, condiţiile comiterii unui infracţiune sunt îndeplinite şi este sancţionata, conform Legii 87/1994 republicata privind evaziunea fiscala. Conform art. 9 al aceleiaşi legi, constituie infracţiune şi este sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, refuzul de a prezenta organelor de control, competente conform legii, documentele probatorii şi documentele de contabilitate precum şi bunurile supuse taxelor şi alte contribuţii la fondurile publice, pentru a stabili obligaţiile bugetare.
De asemenea, conform art. 276/Legea 31/19990 privitoare la societăţile comerciale, următoarele fapte constituie infracţiuni şi sunt pedepsite cu închisoarea de la 3 la 12 ani:
a)                       falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidentelor societăţii ori ascunderea unei părţi din activul societăţii; înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea in registrele societăţii, in alt act ori in bilanţul contabil, a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite in vederea diminuării aparente a valorii activelor;
b)                       înstrăinarea, in frauda creditorilor, in caz de faliment al unei societăţi, a unei părţi însemnate din active.
4.      Rolul contabililor, experţilor contabili şi profesiilor legale
4.1.     Sunt contabilii, experţii contabili si/sau alte profesii de consiliere obligaţi sa raporteze suspiciunile privind infracţiunile autorităţilor de aplicare a legii? Va rugam furnizaţi detalii şi textele legale relevante in engleza sau franceza.
Legislaţia romana are dispoziţii generale care ar putea obliga contabilii, experţii contabili si/sau alte profesii liberale sa raporteze suspiciunile privind comiterea de infracţiuni, autorităţilor de aplicare a legii daca sunt funcţionari publici.
Conform art. 14/ GEO 43/2003 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, persoanele cu atribuţii de verificare vor fi obligate sa informeze Parchetul Naţional Anticorupţie cu privire la datele şi informaţiile din care rezulta ca una din infracţiunile de corupţie care este in competenta Parchetul Naţional Anticorupţie a fost comisa. De asemenea, art. 20 al aceluiaşi act stipulează ca după iniţierea urmăririi penale, secretul bancar şi profesional, exceptând secretul profesional al avocatului nu se vor opune procurorilor Parchetului Naţional Anticorupţie.
In cazul spălării banilor, conform art. 8 par e) Legea 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării de bani, “persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind secretul profesional” sunt obligate sa raporteze orice suspiciune cu privire la spălarea banilor, daca operaţiile folosesc sume care reprezintă echivalentul in lei a 10 000 EURO cel puţin, indiferent daca tranzacţia este făcuta prin una sau mai multe operaţii corelate (art. 3 par 6 şi 7)
De asemenea, in conformitate cu art. 262, Cod Penal, exista obligaţia pentru orice persoana de a denunţa imediat comiterea infracţiunii de delapidare, şi alte infracţiuni grave. Oricum, ajutorul dat unui delicvent înaintea sau după comiterea unei infracţiuni, de a întârzia sau de a pune obstacole procedurilor penale sau de a sigura autorului folosirea încasărilor, este pedepsita (art. 264 Cod Penal).
4.2.     Va rugam indicaţi daca in tara dvs. au fost făcuţi paşi (spre exemplu de Guvernul dvs. sau organizaţii profesionale) pentru a implica contabilii, experţii contabili şi alte profesii de consiliere in politicile ce au ca scop detectarea/raportarea infracţiunilor de contabilitate şi ascunderea infracţiunilor, in special corupţia şi spălarea de bani.
A se vedea răspunsul anterior (4.1)
Pentru a implica contabilii, experţii contabili şi alte profesii de consiliere in politicile ce au ca scop detectarea/raportarea comiterii de infracţiuni, in special corupţia şi spălarea de bani, multe organizaţii nonguvernamentale au organizat conferinţe şi colocvii unde a fost dezbătut acest subiect.[1] Preşedintele României, deputaţi, senatori, membri Guvern, secretari de stat şi subsecretari de stat, precum şi toţi cei asimilaţi lor, magistraţi, consilieri locali şi judeţeni, primari, funcţionari care îşi desfăşoară activitatea in cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, membrii comisiilor directorii şi persoanele care deţin poziţii de management, de la directori, inclusiv, şi mai sus, in cadrul companiilor de stat autonome de interes naţional şi local, de companii de comerţ cu capital majoritar de stat, de Fondul Proprietăţii de Stat, de Banca Naţionala a României, de bănci cu capital de stat, total sau majoritar, candidaţi la Preşedinţia României, deputaţi, senatori, consilieri regionali, consilieri locali şi primari.
 
[2] Confiscarea speciala; Art. 136 – (1) Urmatoarele sunt supuse confiscarii exprese:
 
a)    bunuri produse prin sau care au capatat un statut judiciar diferit prin comiterea unui infractiune;
b)    bunuri care au servit sau au fost destiante sa serveasaca comiterii unui infractiune, daca ele apartin faptasului sau altei persoane care e constienta de folosirea lor. Aceasta masura nu poate fi prescrisa pentru infractiuni comise prin presa;
c)    bunuri achizitionate prin comiterea unui infractiune, daca ele nu sunt returnate persoanei pagubite şi in casura in care ele nu servesc pentru compensarea pierderilor ultimului;
d)    bunuri date pentru a determina comiterea unui infractiune sau a plati faptasul;
e)    bunuri posedate prin violarea dispozitiilor legale.
 
(2) Daca bunurile supuse confiscarii nu pot fi gasite, echivalentul lor in bani sau bunurile achizitionate in loc vor fi confiscate.
(3) Instantaa poate decide sa nu ordone confiscarea bunurilor, daca ele sunt tin de subsistenta faptasului, necesitatilor zilnice sau servesc in exercitarea profesiei.
 
[3] Legea 571/2003 cu privire la Codul Fiscal, art. 21 parag. 4, lit. b); Urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (…) b) amenzile, confiscarile, amenzile şi penalitatile pentru intarzieri datorate autorităţilor romane, conform dispozitiilor legale (…); art. 49, parag. 7, f): Urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (…) f) amenzile, confiscarile, amenzile şi penalitatile pentru intarzieri datorate autorităţilor romane, altele decat cele platite in conformitate cu dispozitiile contractelor comerciale (…)
 
[4] Vezi Anexa nr I
[5] Noul Cod Penal prevede noi infracţiuni de corupţie: art 311 – remuneraţia injustă; art 231 – fapte de corupţie legate de adopţie.
[6] Dispoziţiile Codului Penal (art. 4-6) stipulează următoarele:
 
Art. 4 – Legea penala se aplica infracţiunilor comise in afara României daca făptuitorul este cetăţean roman, sau daca, nu are cetăţenie, făptuitorul are rezidenta in România
 
Art. 5 – Legea penala se aplica infracţiunilor comise in afara României, care acţionează împotriva securităţii statului roman sau a vieţii cetăţenilor, sau care au afectat serios integritatea psihica sau sănătatea unui cetăţean roman şi care sunt comise de un cetăţean străin sau de o persoana fără cetăţenie şi care nu este rezident in România.
 
Art. 6 – Legea penala se aplica altor infracţiuni decât cele menţionate in art. 5, paragraf 1, adică infracţiunilor comise in afara României de un cetăţean străin sau de o persoana fără cetăţenie care nu este rezident in România, daca;
a)    respectiva acţiune este considerata o infracţiune de către legea penala a tarii unde acţiunea a fost comisă;
făptuitorul este in tara.
[7] Acest articol va fi amendat prin modificările luate in considerare prin proiectul de lege pregătit de grupul de lucru din cadrul Proiectului PHARE RO 02-IB/JH-08, după cum urmează; suprimarea literei e) paragraful 1, precum şi para. 2, care include expert taxa, descrieţi cu exactitate când obligaţiile de spălare a banilor se vor aplica şi restrângeţi  obligaţia de a raporta tranzacţia suspectă când un profesionist independent legal garantează asistenta clientului sau in faza judiciara.
 
 
[8] Vezi Anexa nr XIV
[9] Vezi Anexa nr VII.
[10] Vezi Anexa nr XIII.
[11] Vezi Anexa nr VIII.
[12] Vezi Anexa nr IX.
[13] Vezi Anexa nr X
[14] Vezi Anexa nr IV
[15] Vezi Anexa nr XI
[16] Vezi Anexa nr XII
[17] Articolul 105, Codul de Procedură Fiscală: (1) Autorităţile fiscale vor notifica organele de urmărire penală privind descoperirile făcute cu ocazia inspecţiilor fiscale şi care constituie infracţiuni. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), agenţii controlori au obligaţia de a elabora un raport oficial, semnat de ei şi de contribuabil, cu sau fără comentarii de la acesta. Dacă cel controlat refuză să semneze, organul de control va face o observaţie pe raport. În toate cazurile, raportul va fi adus la cunoştinţă contribuabilului.
[18] Legea nr 82/1991, republicată, art 1: (1) Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi instituţiilor publice, asociaţiilor şi celorlalte persoane juridice cu şi fără scop lucrativ, precum şi persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente.
Tipăreşte