Responsabilitate, Eficienţă, Integritate

NOILE CODURI

Sunteti aici: Sectiuni > Posturi vacante > Concurs Notari publici 2012
În datele de 21 şi 23 noiembrie 2012, Uniunea Naţională a Notarilor Publici organizează concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar public de către persoanele care au exercitat cel puţin 5 ani funcţii de specialitate juridică, în condiţiile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2263/C/2007, cu modificările şi completările ulterioare, anexat prezentului anunţ.
 
În temeiul art. 2 alin. (2) din regulament, anunţul privind organizarea concursului, precum şi posturile vacante, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 364/16.10.2012, extrasul acestuia fiind anexat mai jos.
  
Totodată, în baza art. 3 alin. (2) din regulament, publicăm tematica şi bibliografia de concurs.
 
Informaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurare concursului sunt disponibile pe pagina de internet a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, www.uniuneanotarilor.ro, sau pot fi solicitate Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, telefon 021/3139920, precum şi camerelor notarilor publici.
 
Locul şi ora desfăşurării concursului vor fi publicate, cu cel puţin 15 zile înainte de data concursului, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, la această secţiune, precum şi pe site-ul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. 
 
Anexe:
Tipăreşte